Intalniri
Ai început să ieși la întâlniri romantice, îți cauți un partener potrivit pentru tine, ai așteptări mari pe care le dorești împlinite…
Lucrurile nu vor merge însă ața cum îți dorești. Sunt puține cazuri în care oamenii au norocul de a-și găsi perechea încă de la prima întâlnire, prin urmare, vei fi nevoită să și triezi, să refuzi, să alegi. Și, pentru că nu poți cunoaște un om cu adevărat la prima vedere sau prima discuție, va trebui să înveți să faci acest triaj după prima sau a doua întâlnire. Care sunt caracterele pe care trebuie să le eviți? Iată câteva exemple:
Cel care nu a trecut peste relația anterioară
Majoritatea dintre noi avem nevoie de timp pentru a ne vindeca rănile pricinuite de o despărțire ori pentru a ne regăsi și a ne recâștiga încrederea după un astfel de eveniment, astfel încât să putem fi pregătiți pentru pasul următor. Un bărbat care încă cară după el bagajul emoțional al relației anterioare nu va putea fi niciodată partenerul dedicat și implicat de care ai nevoie pentru a construi o relație serioasă și echilibrată.
Cel care nu știe exact ce își dorește
Pentru ca o relație să funcționeze, cei doi parteneri trebuie să fie pe aceeași lungime de undă dar mai importantă, să își dorească cu adevărat lucruri compatibile și implicit, o relație serioasă și stabilă, de lungă durată. Un om care nu știe ce vrea, care e mai mereu în dilemă oscilând între o decizie sau alta, nu e niciodată un potențial partener viabil atunci când îți dorești ceva serios și pe termen lung.
Cel care e obsedat de propria sa persoană
Sunt fel și fel de personalități însă dintre cele mai nocive, atunci când vine vorba despre relații, sunt personalitățile egocentriste și egoiste. O persoană căreia nu îi pasă decât de sine însuși și care se vede în centrul universului nu va putea niciodată să ajungă la maturitatea necesară pentru a fi parte a unei relații echilibrate. Ba chiar dimpotrivă, va încerca să manipuleze, să conducă, să subjuge, transformând relația într-una abuzivă. Mai mult, o asemenea persoană va fi cel mai probabil și lipsită de empatie și de capacitatea de a asculta și înțelege, lucruri de care vei avea nevoie pe termen lung pentru a construi ceva solid.
Cel care nu își acceptă greșelile
Nimeni nu e perfect, cu toții greșim. Nu vei găsi niciodată o persoană care să nu greșească însă important pentru viitorul tău este ca atunci când îți alegi partenerul de viață, să alegi o persoană care are maturitatea necesară pentru a-și recunoaște greșelile. E nevoie de acest lucru pentru că numai acest tip de persoane au și capacitatea de a învăța din aceste greșeli și de a și le corecta în timp.
Scris de Caesar
O mulțime de lucruri pot ruina o primă întâlnire romantică, începând cu felul în care ne programăm să ajungem la timp, felul cu care ne îmbrăcăm și oferim prima impresie …
Citeste mai departe ›Sunt mulți oameni care din cauza timidității au probleme în a-și găsi persoana potrivită și de a face primii pași într-o relație. Nu trebuie să fie așa însă. Chiar dacă …
Citeste mai departe ›O primă întâlnire va fi întotdeauna un motiv de stres și asta pentru că în principiu, e ca și cum ai merge la un interviu de angajare. O primă întâlnire …
Citeste mai departe ›În urmă cu 100 de ani, întâlnirile romantice aveau o altă înțelegere și erau diferite față de cele de astăzi. În general, doi oameni care se curtau, se întâlneau de …
Citeste mai departe ›Întâlnirile romantice pot fi o experiență minunată, dar pentru mulți oameni, acestea pot deveni o sursă de stres și frustrare. În timp ce fiecare întâlnire este diferită, există unele motive …
Citeste mai departe ›Atunci când ești singură și îți dorești să ieși din nou la întâlniri pentru a-ți căuta perechea potrivită, trebuie să te asiguri că ești și pregătită pentru a face acest …
Citeste mai departe ›