Relatii

Creșterea copiilor împreună cu un fost partener pe care îl detești

sfaturi parinti divortati

Despărțirile nu sunt niciodată ușoare, mai ales atunci când ai și unul sau mai mulți copii împreună cu fostul partener. Iar, atunci când la mijloc sunt și puternice resentimente și alte tipuri de emoții negative, lucrurile se complică cu atât mai mult, mai ales pentru că indiferent de ceea ce este între voi, trebuie să continuați să comunicați pentru că împărtășiți în continuare responsabilitatea creșterii copiilor care au nevoie de ambii părinți. Cum procedezi în aceste condiții? Iată câteva exemple:

Puneți-vă de acord asupra unui calendar agreat de amândoi

Este foarte important ca copilul/copiii să petreacă timp de calitate în compania ambilor părinți. Pentru ca acest lucru să se întâmple fără alte evenimente neașteptate, e nevoie de înțelegere reciprocă în ceea ce privește calendarul. În măsura în care reușiți acest lucru, totul va fi mult mai simplu iar interacțiunile minime.

Aveți nevoie de comunicare, chiar dacă la nivel minim

Iar aici ne referim în mod special la comunicare cu privire la copil/copii, la tot ce se întâmplă în viața lor atunci când sunt cu celălalt părinte, la chestiuni legate de educație, investiții și așa mai departe.

Nu implicați copiii în problemele voastre personale

E clar că există probleme, poate chiar unele majore, între voi doi, de vreme ce ați divorțat sau v-ați despărțit. Odată ce ați făcut acest pas, ele ar trebui, ca încetul cu încetul, să dispară. Nu la nivel de cuplu ci mai degrabă la nivel personal, separarea fizică și emoțională de partener contribuind din plin la acest proces. Vor apărea însă poate și alte probleme, ceea ce e cât se poate de normal. Nu e însă problema copiilor. Ei au nevoie de liniște, mai ales în contextul în care și ei suferă de pe urma despărțirii părinților lor.

Nu utilizați copiii ca spioni, mesageri sau confidenți

Tentația e mare însă rezultatele nu sunt niciodată bune. După cum am spus mai sus, copiii trebuie ținuți la depărtare de problemele pe care le-ați avut voi ca și cuplu și pe care le mai aveți și acum după ce v-ați despărțit. Implicându-i nu faceți decât să îi stresați și să le induceți o stare totală de confuzie.

Nu încerca sa impui aceleași reguli în fiecare casă

În ceea ce privește educația copiilor și valorile care le sunt insuflate, nu există nicio îndoială: ele trebuie să coincidă în cele două case. Totul se oprește însă aici. Implicându-te în viața fostului partener și încercând să îi impui propriile tale reguli nu vei face decât să pui și mai mare stres pe tine și pe relația cu el iar comunicarea va avea de suferit. După cum știi, comunicarea este esențială atunci când aveți împreună copii, chiar dacă o păstrați la un nivel minim.

Scris de Caesar

Comments are closed.

Relatii

Metode simple de a păstra scânteia aprinsă

Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri încep să se …

Citeste mai departe ›
Relatii

Relație cu probleme? Semnale de alarmă de urmărit

Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …

Citeste mai departe ›
Relatii

Metode prin care te poți pierde pe tine însuți în relație

E mult de muncă într-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …

Citeste mai departe ›
Relatii

Lucruri simple care îmbunătățesc comunicarea

Comunicarea este unul dintre cei mai importanți piloni de susținere ai unei relații, un proces de care depinde în mare măsură calitatea vieții de zi cu zi a celor doi …

Citeste mai departe ›
Relatii

Semne că aveți parte de o relație imatură

Am discutat în nenumărate rânduri despre nevoia de maturitate într-o relație și cât de mult contează acest lucru pe termen lung. Pentru ca acest lucru să se întâmple însă, atât …

Citeste mai departe ›
Relatii

Semne că vrea să fiți mai mult decât prieteni

De multe ori relațiile romantice încep între doi prieteni buni și asta nu ar trebui să fie o surpriză de vreme ce ne alegem prietenii în funcție de lucrurile pe …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'The opposite of love is not hate, it's indifference.'
    ~ Elie Wiesel
  • 'This is one of the miracles of love: It gives ... a power of seeing through its own enchantments and yet not being disenchanted.'
    ~ C S Lewis
  • 'Work and love - these are the basics. Without them there is neurosis.'
    ~ Theodor Reik

Cautare in articole

Cele mai recente articole

relatie fericita

Metode simple de a păstra scânteia aprinsă

Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri încep să se …

Citeste mai departe ›
probleme comunicare

Relație cu probleme? Semnale de alarmă de urmărit

Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …

Citeste mai departe ›
relatii toxice

Metode prin care te poți pierde pe tine însuți în relație

E mult de muncă într-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.

Parteneri