Relatii

De ce e greu să ai o relație cu „băiatul mamei”

baiatul mamei

Iată și un subiect pe care nu l-am mai abordat de multă vreme, unul însă care rămâne extrem de fierbinte în economia relațiilor de ieri, de azi și de mâine, fără niciun fel de discriminare: băiatul mamei. Este vorba despre acel tip de bărbat extrem de atașat de mama lui, crescut în mare măsură doar de mama sa, bărbatul care nu va ieși niciodată din cuvântul acesteia și care va face absolut totul pentru a o mulțumi, indiferent de consecințe ori de persoanele pe care le rănește în acest timp. De ce e aproape imposibilă o relație cu un astfel de bărbat? Iată câteva exemple concrete:

Mama sa va fi întotdeauna prioritatea sa numărul 1

Cuvântul mama e întotdeauna pe buzele sale. „Mama face așa și pe dincolo…”, „mama spune că…”, „mama are nevoie de…” și lista poate continua la nesfârșit. În cazul în care face parte din această categorie, este mereu în vizită la mama sa sau ea la el, trebuie să îți imaginezi că așa ar arăta și viitorul vostru împreună. Dacă din start nu îți poți imagina un astfel de viitor, dacă îți dorești independența și propria ta familie fără amestec dinafară, e cât se poate de clar că nu o vei putea face alături de un astfel de bărbat.

E de cele mai multe ori nesigur pe el

Bărbații de acest gen se așteaptă mereu ca mama să aibă grijă de ei. Iar atunci când nu sunt lângă mamele lor, au nevoie ca cineva să preia acest rol. Nu sunt siguri pe ei, nu au o atitudine proactivă vizavi de problemele vieții de zi cu zi, au nevoie mereu de susținere și de ajutor pentru a lua decizii, lipsindu-le mare parte din doza de maturitate de care e nevoie pentru a construi o relație serioasă și de lungă durată.

Crede că i se cuvine totul și i se permite orice

A fost crescut ca un copil alintat, de acolo și dependența sa totală de mama sa. Te poți aștepta ca din această cauză, să își închipuie că i se cuvine absolut totul, că nu poate fi tras la răspundere pentru nimic și nici nu își va asuma răspunderea pentru ceva, toată nefericirea sa fiind de fapt incapacitatea ta de a te ridica la nivelul trasat de propria sa mama, evident unul nepotrivit pentru tine, ca parteneră de relație. E cât se poate de clar că vei avea mai degrabă tu de suferit, în lipsa unei comunicări mature și responsabile și în lipsa implicării partenerului de viață.

Nu te va putea respecta niciodată așa cum meriți

Mamele de băieți foarte posesive, insuflă de multe ori în băieții lor ideea că nicio altă femeie nu se va putea ridica la nivelul lor. Un astfel de bărbat te va compara mereu cu mama sa, pornind de la ideea de mai sus și, pentru că evident, ai propria ta personalitate și propriul tău istoric care să o fi format, nu vei putea niciodată să ieși din umbra mamei sale.

Scris de Caesar

Comments are closed.

Relatii

Metode simple de a păstra scânteia aprinsă

Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri încep să se …

Citeste mai departe ›
Relatii

Relație cu probleme? Semnale de alarmă de urmărit

Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …

Citeste mai departe ›
Relatii

Metode prin care te poți pierde pe tine însuți în relație

E mult de muncă într-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …

Citeste mai departe ›
Relatii

Lucruri simple care îmbunătățesc comunicarea

Comunicarea este unul dintre cei mai importanți piloni de susținere ai unei relații, un proces de care depinde în mare măsură calitatea vieții de zi cu zi a celor doi …

Citeste mai departe ›
Relatii

Semne că aveți parte de o relație imatură

Am discutat în nenumărate rânduri despre nevoia de maturitate într-o relație și cât de mult contează acest lucru pe termen lung. Pentru ca acest lucru să se întâmple însă, atât …

Citeste mai departe ›
Relatii

Semne că vrea să fiți mai mult decât prieteni

De multe ori relațiile romantice încep între doi prieteni buni și asta nu ar trebui să fie o surpriză de vreme ce ne alegem prietenii în funcție de lucrurile pe …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'Soul meets soul on lover's lips.'
    ~ Percy Bysshe Shelly
  • 'To keep your marriage brimming,
    With love in the loving cup,
    Whenever you're wrong, admit it;
    Whenever you're right, shut up.'
    ~ Ogden Nash
  • 'A successful marriage requires falling in love many times, always with the same person.'
    ~ Mignon McLaughlin

Cautare in articole

Cele mai recente articole

relatie fericita

Metode simple de a păstra scânteia aprinsă

Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri încep să se …

Citeste mai departe ›
probleme comunicare

Relație cu probleme? Semnale de alarmă de urmărit

Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …

Citeste mai departe ›
relatii toxice

Metode prin care te poți pierde pe tine însuți în relație

E mult de muncă într-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.

Parteneri