Relatii
La inceput de relatie, niciunul dintre cei doi parteneri nu poate fi sigur cu privire la viitorul impreuna, la gradul de compatibilitate, la sansele de a construi o relatie serioasa, matura, echilibrata si stabila impreuna. In timp insa, lucrurile se aseaza, la fel si sentimentele, iar cei doi parteneri devin din ce in ce mai constienti de tot ce se intampla in jurul lor. Prin urmare, pot evalua mai bine gradul de compatibilitate si sansele pe care le au impreuna pe termen lung.
Cat de mari sunt sansele sa traiesti alaturi de persoana potrivita? Ei bine, aceasta e o intrebare la care numai tu poti raspunde. Pe de alta parte, sunt si cateva semne care iti pot da de gandit. Iata trei dintre cele mai importante astfel de semne:
Iti doresti constant sa „il repari”
Simti ca e ceva neinregula cu el, si asta pentru ca nu este conform asteptarilor tale, uneori mult prea mari pentru a putea fi realiste. Asta nu te impiedica insa sa visezi la faptul ca intr-o zi se va schimba, ca vei reusi sa il schimbi si de aceea, nu te poti gandi decat la acest lucru. E evident ca relatia va avea de suferit. O relatie sanatoasa presupune doi oameni care se iubesc cu adevarat iar iubirea adevarata vine la pachet cu acceptarea. Prin urmare, daca gandurile de a „repara” tot ceea ce e „defect” la partenerul de viata nu iti dau pace, e cat se poate de clar ca esti in relatie cu persoana gresita pentru tine. Persoana care ti-e complet nepotrivita.
Te incanta ideea de nunta dar nu si cea de „pana ce moartea ne va desparti”
Cu alte cuvinte, stii ca iti doresti sa iti intemeiezi o familie insa te deprima ori te ingrioreaza gandul a iti vei petrece intreaga viata alaturi de partenerul actual. Multi fac greseala de a face acest pas major in compania persoanei nepotrivite din teama de a nu gasi pe altineva care sa isi doreasca acelasi lucru, din teama ca la un moment dat va fi prea tarziu sau pur si simplu, pentru a nu rani sentimentele celui care face propunerea. E un rationament gresit, evident. Daca privind la viitorul indepartat nu te vezi alaturi de partenerul de acum, e cat se poate de clar ca nu e potrivit pentru tine in aceste conditii. O fi el acum dragostea vietii tale insa pe viitor, s-ar putea ca lucrurile sa se schimbe in rau.
Il implori sa te ia de sotie
O relatie echilibrata, stabila si care are toate bazele de care e nevoie pentru a functiona pe termen lung, e o relatie care evolueaza natural si in care cei doi parteneri isi doresc lucruri similare. Cu alte cuvinte, e o relatie construita de doi parteneri compatibili care merg pe acelasi drum, impreuna, sunt pe aceeasi lungime de unda etc. Prin urmare, in cazul in care tu iti doresti casatoria dar partenerul nu, ba mai mult te smti nevoita sa tragi de el si sa il cicalesti zilnic cu privire la acest subiect, sunt sanse mari sa te afli in relatia gresita. Si asta pentru simplul fapt ca planurile voastre de viitor nu coincid, si nu discutam aici despre lucruri marunte ci dimpotriva chiar, despre unul cat se poate de serios si de multe ori, de maxima importanta pentru cel care si-l doreste.
Scris de Caesar
Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri încep să se …
Citeste mai departe ›Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …
Citeste mai departe ›E mult de muncă într-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …
Citeste mai departe ›Comunicarea este unul dintre cei mai importanți piloni de susținere ai unei relații, un proces de care depinde în mare măsură calitatea vieții de zi cu zi a celor doi …
Citeste mai departe ›Am discutat în nenumărate rânduri despre nevoia de maturitate într-o relație și cât de mult contează acest lucru pe termen lung. Pentru ca acest lucru să se întâmple însă, atât …
Citeste mai departe ›De multe ori relațiile romantice încep între doi prieteni buni și asta nu ar trebui să fie o surpriză de vreme ce ne alegem prietenii în funcție de lucrurile pe …
Citeste mai departe ›