Relatii

Merită să mai lupți sau e timpul să renunți complet la relație?

final de relatie

Sunt momente în care ajungi la concluzia că pur și simplu nu mai are nici un sens să te complaci în relația actuală, că a sosit vremea sa îi pui capăt și să încerci să o iei de la capăt, la început singură iar mai apoi, în funcție de noroc, alături de o altă persoană. Care sunt semnele care preced o asemenea decizie? Iată câteva exemple:

Nu îți mai dorești să petreci timp alături de el

La început de relație, probabil că îți doreai să petreci fiecare secundă din timpul liber, și nu numai, în compania partenerului. Lucrurile se așază din acest punct de vedere odată cu trecerea timpului însă nevoia de timp de calitate în doi rămâne atâta vreme cât relația este pozitivă. Când această nevoie dispare cu totul ba chiar mia mult, începi să îl eviți, ai toate motivele să te îndoiești de viitorul în doi.

Nu mai ești interesată să comunici cu el

Fie simți că nu mai aveți ce să vă spuneți, fie v-ați înstrăinat într-atât de mult încât pur și simplu nu mai găsiți nici un subiect comun. Oricare ar fi motivul pentru care ai ajuns la această concluzie, lucrurile sunt cât se poate de clare: în lipsa comunicării, relația încetează să mai fie ceea ce te-ai aștepta de la ea. Dezechilibrul este resimțit imediat iar șansele de revenire sunt infime.

Ești mai mereu într-o stare de iritabilitate

Și, evident, ne referim la starea de acasă, atunci când ești alături de partener, și nicidecum de felul în care te simți în compania colegilor sau prietenilor.

Fizic, sunteți la poli opuși

Și partea fizică a relației e importantă, mai ales atunci când descoperi că lipsește cu desăvârșire. Sunteți mereu pe lungimi de undă diferite și nu îți mai aduci aminte ultima dată când ați făcut dragoste? Ei bine, ai un nou motiv de a-ți pune semne de întrebare cu privire la relația pe care o ai.

Sunt probleme dar nu vrei să discuți despre ele

Comunicarea este esențială într-o relație nu doar pentru a păstra contactul unul cu celălalt ci și pentru rezolvarea problemelor de zi cu zi. La fel și certurile, cu condiția ca acestea să nu degenereze. Atunci când comunicarea lipsește ori, mai rău, îți lipsește chiar și voința de a comunica cu partenerul indiferent de cât de grave sau multe sunt problemele dintre voi, șansele ca relația să supraviețuiască sunt minime. Ba chiar, inexistente.

Scris de Caesar

Comments are closed.

Relatii

Metode simple de a păstra scânteia aprinsă

Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri încep să se …

Citeste mai departe ›
Relatii

Relație cu probleme? Semnale de alarmă de urmărit

Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …

Citeste mai departe ›
Relatii

Metode prin care te poți pierde pe tine însuți în relație

E mult de muncă într-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …

Citeste mai departe ›
Relatii

Lucruri simple care îmbunătățesc comunicarea

Comunicarea este unul dintre cei mai importanți piloni de susținere ai unei relații, un proces de care depinde în mare măsură calitatea vieții de zi cu zi a celor doi …

Citeste mai departe ›
Relatii

Semne că aveți parte de o relație imatură

Am discutat în nenumărate rânduri despre nevoia de maturitate într-o relație și cât de mult contează acest lucru pe termen lung. Pentru ca acest lucru să se întâmple însă, atât …

Citeste mai departe ›
Relatii

Semne că vrea să fiți mai mult decât prieteni

De multe ori relațiile romantice încep între doi prieteni buni și asta nu ar trebui să fie o surpriză de vreme ce ne alegem prietenii în funcție de lucrurile pe …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'Love is not weakness. It is strong. Only the sacrament of marriage can contain it.'
    ~ Boris Pasternak
  • 'Love is the great miracle cure. Loving ourselves works miracles in our lives.'
    ~ Louise Hay
  • 'Love is an energy which exists of itself. It is its own value.'
    ~ Thornton Wilder

Cautare in articole

Cele mai recente articole

relatie fericita

Metode simple de a păstra scânteia aprinsă

Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri încep să se …

Citeste mai departe ›
probleme comunicare

Relație cu probleme? Semnale de alarmă de urmărit

Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …

Citeste mai departe ›
relatii toxice

Metode prin care te poți pierde pe tine însuți în relație

E mult de muncă într-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.

Parteneri