Relatii

Mituri comune despre relațiile romantice

mituri relatii

Oricât de raționali ne-ar place să credem că suntem, suntem de cele mai multe ori susceptibili la fel și fel de credințe și mituri, mai ales celor insuflate încă din copilărie. Relațiile nu sunt diferite ba chiar dimpotrivă, înțelepciunea populară ne propune fel și fel de crezuri care mai de care mai absurde și mai lipsite de substanță, perpetuate din păcate din generație în generație. Care sunt cele mai ușor de deconspirat mituri în ceea ce privește viața romantică? Iată câteva exemple:

Iubirea adevărată e doar una

Acum o sută de ani sau chiar mai mult, iubirea adevărată exista doar în povești. Relațiile erau programate, calculate, stabilite de părinți sau familie în funcție de interesele lor comerciale sau politice. Mai mult, iubirea era și ea doar una pentru că opțiunea divorțului nu exista decât în cazuri absolut extreme și prin urmare, nu alternativele erau inexistente. În prezent, putem discuta despre ideea de iubire adevărată dar nicidecum despre absolutul și unicitatea acesteia. Și asta pentru că adevărată este fiecare iubire, fiecare relație pe care o avem. Sentimentele sunt diferite de la o persoană la alta la fel și felul în care experimentăm alteritatea în cuplu, însă nu mai putem discuta despre unicitatea acestora.

Alături de persoana potrivită, vei trăi fericită până la adânci bătrâneți

Pentru totdeauna este o perioadă extrem de lungă în contextul actual. Ți-o poate spune orice persoană care a trăit sentimentele puternice ale dragostei de cel puțin două ori în viață. La fel și cei care și-au găsit perechea potrivită nu doar o dată în viață dar care au cunoscut de asemenea eșecul în dragoste. Pentru că a te potrivi cu cineva nu elimină automat toate celelalte probleme care pot apărea pe parcurs. Și nici problema cauzată de evoluția diferită a ta și a partenerului. Lucrurile se pot schimba drastic odată cu trecerea timpului. Oameni perfect compatibili azi pot pierde contactul unul cu celălalt în lipsa comunicării eficiente sau în cazul în care încetează să mai fie parte activă a relație, delăsându-se sub imperiul unui echilibru și a unei încrederi cauzate de aparenta cunoaștere.

Iartă și uită și vei trece peste dificultăți

Fiecare cuplu se confruntă cu dificultăți. Pe parcursul unei relații apar inevitabil și neînțelegeri, și certuri, și momente mai puțin bune. Acestea nu distrug relația cu o singură condiție, și anume să existe comunicare eficientă între cei doi parteneri, comunicare sinceră și directă care să le permită să își discute problemele și să le rezolve. E bine să ierți, să încerci să uiți atunci când partenerul greșește însă doar aceste două acțiuni nu vor transforma orice relație într-una bună. Și asta pentru că nu poți ierta și nici uita chiar orice. Și nici nu poți face un obicei din asta pentru că partenerul va continua pe aceeași linie, fără să schimbe nimic iar relația va degenera.

Scris de Caesar

Comments are closed.

Relatii

Metode simple de a păstra scânteia aprinsă

Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri încep să se …

Citeste mai departe ›
Relatii

Relație cu probleme? Semnale de alarmă de urmărit

Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …

Citeste mai departe ›
Relatii

Metode prin care te poți pierde pe tine însuți în relație

E mult de muncă într-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …

Citeste mai departe ›
Relatii

Lucruri simple care îmbunătățesc comunicarea

Comunicarea este unul dintre cei mai importanți piloni de susținere ai unei relații, un proces de care depinde în mare măsură calitatea vieții de zi cu zi a celor doi …

Citeste mai departe ›
Relatii

Semne că aveți parte de o relație imatură

Am discutat în nenumărate rânduri despre nevoia de maturitate într-o relație și cât de mult contează acest lucru pe termen lung. Pentru ca acest lucru să se întâmple însă, atât …

Citeste mai departe ›
Relatii

Semne că vrea să fiți mai mult decât prieteni

De multe ori relațiile romantice încep între doi prieteni buni și asta nu ar trebui să fie o surpriză de vreme ce ne alegem prietenii în funcție de lucrurile pe …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'Where love rules, there is no will to power; and where power predominates, there love is lacking. The one is the shadow of the other.'
    ~ Carl Jung
  • 'I'm in the mood for love
    Simply because you're near me.
    Funny, but when you're near me
    I'm in the mood for love.'
    ~ Dorothy Fields
  • 'Love is the only sane and satisfactory answer to the problem of human existence.'
    ~ Erich Fromm

Cautare in articole

Cele mai recente articole

relatie fericita

Metode simple de a păstra scânteia aprinsă

Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri încep să se …

Citeste mai departe ›
probleme comunicare

Relație cu probleme? Semnale de alarmă de urmărit

Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …

Citeste mai departe ›
relatii toxice

Metode prin care te poți pierde pe tine însuți în relație

E mult de muncă într-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.

Parteneri