Relatii

Modalități simple de a procesa o despărțire

cum procesezi o despărțire

Atunci când o relație ajunge la final, dacă sentimentele nu s-au răcit, cel care continuă să iubească, va avea de suferit cu mult mai mult decât cel care trebuie doar să se reobișnuiască cu singurătatea și să scape de obiceiurile dobândite ca și parte integrantă a unui cuplu. În cazul în care faci parte din categoria celor care au de suferit, ai însă la dispoziție câteva metode simple care te pot ajuta să treci mai ușor peste aceste momente. Iată câteva exemple:

Acceptă ceea ce s-a întâmplat

Poate că primul impuls va fi cel de negare însă pentru a putea trece peste despărțire, trebuie să accepți situația, sa ți-o asumi ca un om matur și să încerci, pe cât posibil, să privești în viitorul apropiat și să cauți soluții la problema existentă.

Rupe contactul cu fostul partener

Câtă vreme stai ancorată în trecut, ești prizoniera acestuia. Pentru a putea face pasul următor, trebuie să începi să te gândești la ziua prezentă și evident la viitor. Nu vei putea face acest lucru dacă continui să discuți sau să te întâlnești cu fostul partener. Puteți păstra o relație de prietenie însă va trebui să o faceți după ce ai trecut cu bine peste despărțire. Până atunci, stabiliți împreună să rupeți complet contactul unul cu celălalt.

Asumă-ți trăirile, chiar și pe cele negative

Suferă, plânge, asumă-ți trăirile și sentimentele și lasă-le să iasă la iveală. Închizându-te în tine și refuzându-ți trăirile nu faci decât să amâni momentul în care vei izbucni, prelungind la nesfârșit perioada de suferință. Uneori, trebuie să te și descarci. Fa-o.

Descoperă noi rutine

Atunci când ești într-o relație de lungă durată, inevitabil, se creează anumite rutine specifice acelei relații pe care le îmbrățișați și cu care vă obișnuiți amândoi, făcându-le parte din viețile voastre. Deși pare greu de crezut, aceste obiceiuri sunt cele care creează cele mai mari probleme atunci când se ajunge la despărțire. Te poți însă debarasa de ele și evident, o poți lua de la capăt, creându-ți noi rutine zilnice. Începe prin a avea grijă de tine. Găsește lucruri/activități care îți fac plăcere și include-le în viața de zi cu zi. Ieși mai des cu prietenii, fă sport, descoperă noi cărți, filme sau seriale, învață ceva nou.

Ai grijă de tine însuți

La fel de important ca toate celelalte puncte de mai sus, dacă vrei să treci repede și cu bine peste o despărțire dureroasă, este să reîncepi să te gândești la tine însuți și să te pui pe primul loc. De multe ori, atunci când suntem implicați în relații, începem să ne neglijăm, punând partenerii pe primul loc. ei bine, acum e momentul să te redescoperi, să redescoperi hobby-urile și pasiunile din trecut ori să descoperi noi activități care să îți aducă bucurie în suflet. Nu există nicio limită.

Scris de Caesar

Comments are closed.

Relatii

Metode simple de a păstra scânteia aprinsă

Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri încep să se …

Citeste mai departe ›
Relatii

Relație cu probleme? Semnale de alarmă de urmărit

Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …

Citeste mai departe ›
Relatii

Metode prin care te poți pierde pe tine însuți în relație

E mult de muncă într-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …

Citeste mai departe ›
Relatii

Lucruri simple care îmbunătățesc comunicarea

Comunicarea este unul dintre cei mai importanți piloni de susținere ai unei relații, un proces de care depinde în mare măsură calitatea vieții de zi cu zi a celor doi …

Citeste mai departe ›
Relatii

Semne că aveți parte de o relație imatură

Am discutat în nenumărate rânduri despre nevoia de maturitate într-o relație și cât de mult contează acest lucru pe termen lung. Pentru ca acest lucru să se întâmple însă, atât …

Citeste mai departe ›
Relatii

Semne că vrea să fiți mai mult decât prieteni

De multe ori relațiile romantice încep între doi prieteni buni și asta nu ar trebui să fie o surpriză de vreme ce ne alegem prietenii în funcție de lucrurile pe …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'The love that lasts longest is the love that is never returned.'
    ~ Somerset Maugham
  • 'I'm in the mood for love
    Simply because you're near me.
    Funny, but when you're near me
    I'm in the mood for love.'
    ~ Dorothy Fields
  • 'Let those love now who never loved before; Let those who always loved, now love the more.'
    ~ Thomas Parnell

Cautare in articole

Cele mai recente articole

relatie fericita

Metode simple de a păstra scânteia aprinsă

Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri încep să se …

Citeste mai departe ›
probleme comunicare

Relație cu probleme? Semnale de alarmă de urmărit

Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …

Citeste mai departe ›
relatii toxice

Metode prin care te poți pierde pe tine însuți în relație

E mult de muncă într-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.

Parteneri