Relatii

Sfaturi simple pentru o suferință cât mai scurtă după despărțire

suferinta despartirii

Majoritatea dintre noi am trecut, și nu doar o dată, prin despărțiri dureroase. Timpul care a trecut din momentul despărțirii și până la regăsirea echilibrului a fost diferit, de la om la om. Felul în care am suferit a fost și el diferit, numitorul comun rămâne însă faptul că dacă ai răbdare, lucrurile se vor așeza și vei reuși să treci peste această perioadă. Iată și câteva sfaturi care te vor ajuta să o faci mai ușor și, de ce nu, mai repede.

Alocă-ți timpul de care ai nevoie pentru a suferi

Orice suferință trebuie acceptată ca atare și trebuie conștientizată. Conștientizează însă și faptul că nimic nu trece de la sine, de la o zi la alta, ca ai nevoie de timp pentru a trece peste probleme. Petrece însă această perioadă de timp așa cum știi tu că e mai bine pentru tine și nu așa cum îți spun alții că ar trebui. Și mai ales, nu încerca să îți suprimi sentimentele chiar dacă fiind negative, ele te fac să suferi și mai mult. Pentru a te descărca emoțional trebuie să lași aceste sentimente să iasă la iveală.

Reconectează-te cu tine însuți

Unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face atunci când suferi, este să începi să îți acorzi din ce în ce mai multă atenție. Reînvie hobby-uri și pasiuni din trecut, descoperă noi activități care să te scoată din rutină, fă tot ce poți pentru a-ți regăsi bucuria de a trăi prin o atitudine cât se poate de hedonistică.

Nu te teme să ceri ajutor dacă ai nevoie

Prietenii, familia, psihologii, sunt toți persoane care te pot ajuta să treci mai ușor și mai repede prin suferința unei despărțiri. Conexiunea umană este esențială într-o asemenea perioadă nu prin expertiza pe care ceilalți ți-o pot oferi fie din proprie experiență ori din calificarea profesional ci mai degrabă prin însăși susținerea morală și emoțională pe care aceasta ți-o poate oferi. Din punct de vedere al relațiilor se poate spune că ești din nou singură. Asta nu înseamnă însă că trebuie să accepți o cvasi-singurătate. Ai nevoie de oameni.

Timpul, într-adevăr vindecă orice rană

Chiar dacă la început, imediat după o despărțire ai impresia că nu vei reuși niciodată să uiți persoana iubită, trebuie să fii conștientă că în timp, dacă ai răbdare, o vei face. Și, e bine să pornești la drum asigurându-te în fiecare zi de acest adevăr: timpul vindecă orice rană. Iar asta e o siguranță care îți poate oferi un plus de optimism.

Scris de Caesar

Comments are closed.

Relatii

Metode simple de a păstra scânteia aprinsă

Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri încep să se …

Citeste mai departe ›
Relatii

Relație cu probleme? Semnale de alarmă de urmărit

Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …

Citeste mai departe ›
Relatii

Metode prin care te poți pierde pe tine însuți în relație

E mult de muncă într-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …

Citeste mai departe ›
Relatii

Lucruri simple care îmbunătățesc comunicarea

Comunicarea este unul dintre cei mai importanți piloni de susținere ai unei relații, un proces de care depinde în mare măsură calitatea vieții de zi cu zi a celor doi …

Citeste mai departe ›
Relatii

Semne că aveți parte de o relație imatură

Am discutat în nenumărate rânduri despre nevoia de maturitate într-o relație și cât de mult contează acest lucru pe termen lung. Pentru ca acest lucru să se întâmple însă, atât …

Citeste mai departe ›
Relatii

Semne că vrea să fiți mai mult decât prieteni

De multe ori relațiile romantice încep între doi prieteni buni și asta nu ar trebui să fie o surpriză de vreme ce ne alegem prietenii în funcție de lucrurile pe …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'Love is an attempt to change a piece of a dream world into reality.'
    ~ Theodor Reik
  • 'Love is the only sane and satisfactory answer to the problem of human existence.'
    ~ Erich Fromm
  • 'To live is like to love -
    all reason is against it,
    and all healthy instinct for it.'
    ~ Samuel Butler, Life and love

Cautare in articole

Cele mai recente articole

relatie fericita

Metode simple de a păstra scânteia aprinsă

Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri încep să se …

Citeste mai departe ›
probleme comunicare

Relație cu probleme? Semnale de alarmă de urmărit

Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …

Citeste mai departe ›
relatii toxice

Metode prin care te poți pierde pe tine însuți în relație

E mult de muncă într-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.

Parteneri