Relatii

Sfaturi utile pentru o comunicare mai bună

sfaturi comunicare relatie

Comunicarea este unul dintre cele mai importante lucruri într-o relație. De ea depinde felul în care aceasta evoluează dar și echilibrul de care avem nevoie în viața de zi cu zi, mai ales atunci când apar probleme. Pe de altă parte, comunicarea este importantă și pentru că ne ajută să menținem contactul unul cu celălalt, prevenind înstrăinarea. Ce trebuie să știi despre acest proces? Iată câteva exemple:

Fii deschisă la conversații

Una e să vorbești și cu totul altceva să conversezi. Pentru ca relația să funcționeze ai nevoie de dialog, de comunicare în două sensuri, de conversație. Doar așa se pot rezolva problemele care apar pe parcurs, doar așa se poate păstra contactul dintre cei doi parteneri care mai presus de toate, trebuie să fie contemporani unul cu celălalt.

Arată-ți aprecierea față de partener

Și fă-o cât mai des, zilnic chiar. Spune-i cât de mult înseamnă el pentru tine, cât de important e el, cât de bucuroasă ești pentru că el se află în viața ta. Scrie-i mesaje, sună-l atunci când nu e lângă tine, fă-i complimente atunci când sunteți acasă, împreună.

Pune întrebări

Nu le poți știi pe toate întotdeauna și nici partenerul nu îți poate citi gândurile dacă nu comunici cu el. E important de aceea să pui întrebări. Cât mai multe întrebări. Să îl provoci la discuție, să afli direct de la el ce îi trece prin cap, cum se simte, de ce anume are nevoie dar mai ales, felul în care răspunde la propriile tale cuvinte și acțiuni.

Spune tot ce îți trece prin cap

E foarte important de asemenea să spui tot ce îți trece prin cap, să fii sinceră și directă. Comunicarea nu poate fi eficientă decât în cazul în care fiecare problemă e discutată la momentul potrivit, atunci când apare. Comunică nu doar problemele însă ci și nevoile tale personale, discută cu partenerul tău despre tot ceea ce simți, despre lucrurile pe care ți le dorești și despre cele care te deranjează, pentru a ști și el exact cine ești și cum anume să se comporte cu tine.

Oferă-i partenerului ceea ce are nevoie

Fie că este vorba despre puțin timp personal, de puțină atenție, de un umăr de sprijin ori de o ureche care să îl asculte, oferă-i partenerului lucrurile banale dar esențiale de care are nevoie în viața de zi cu zi. Comunicarea va fi îmbunătățită, la fel și încrederea. În plus, vei contribui puțin și la echilibrul din cadrul relației.

Scris de Caesar

Comments are closed.

Relatii

Metode simple de a păstra scânteia aprinsă

Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri încep să se …

Citeste mai departe ›
Relatii

Relație cu probleme? Semnale de alarmă de urmărit

Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …

Citeste mai departe ›
Relatii

Metode prin care te poți pierde pe tine însuți în relație

E mult de muncă într-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …

Citeste mai departe ›
Relatii

Lucruri simple care îmbunătățesc comunicarea

Comunicarea este unul dintre cei mai importanți piloni de susținere ai unei relații, un proces de care depinde în mare măsură calitatea vieții de zi cu zi a celor doi …

Citeste mai departe ›
Relatii

Semne că aveți parte de o relație imatură

Am discutat în nenumărate rânduri despre nevoia de maturitate într-o relație și cât de mult contează acest lucru pe termen lung. Pentru ca acest lucru să se întâmple însă, atât …

Citeste mai departe ›
Relatii

Semne că vrea să fiți mai mult decât prieteni

De multe ori relațiile romantice încep între doi prieteni buni și asta nu ar trebui să fie o surpriză de vreme ce ne alegem prietenii în funcție de lucrurile pe …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'Love doesn't just sit there, like a stone; it has to be made, like bread, remade all the time, made new.'
    ~ Ursula K Le Guin
  • 'Love is like war,
    Easy to begin but hard to end.'
    ~ Anonymous
  • 'Love is an act of endless forgiveness, a tender look which becomes a habit.'
    ~ Peter Ustinov

Cautare in articole

Cele mai recente articole

relatie fericita

Metode simple de a păstra scânteia aprinsă

Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri încep să se …

Citeste mai departe ›
probleme comunicare

Relație cu probleme? Semnale de alarmă de urmărit

Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …

Citeste mai departe ›
relatii toxice

Metode prin care te poți pierde pe tine însuți în relație

E mult de muncă într-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.

Parteneri