Maitreyi - Mircea Eliade

Acest prim roman remarcabil al lui Mircea Eliade e un jurnal interior al descoperirii dragostei. Jurnalul descoperirii unui dublu necunoscut. Maitreyi nu e o iubita oarecare, e o iubita (pentru Allan) fara pereche, unica intr-o existenta. Si este Indianca. Allan nu este, fireste, la prima lui experienta amoroasa. Insa numai prin Maitreyi descopera adevarata dragoste. Iar prin dragoste, se introduce in misterul sufletului indian.

Trairile lui Allan

Romanul cucereste, mai intai, printr-un farmec liric al ingenuitatii. Tehnica narativa este, ca in alte scrieri, aceea a confesiunii. Naratorul isi rememoreaza episodul Maitreyi, referindu-se la jurnalul tinut in vremea aceea si intercaland in relatare extrase copioase din acel jurnal. Stilul jurnalului este cel din Santier : notatii incisive, succinte si foarte lucide, autoanalize, paranteze explicative ulterioare redactarii, ceva in genul subsolurilor din Teze si antiteze de Camil Petrescu, in care autorul tempereaza, uneori dezminte de-a dreptul afirmatii din textul propriu-zis. Cuprinsul notatiilor, confesiunea in ansamblu poseda un inefabil al ineditului, al trairii irepetabile. La inceput, Maitreyi, pe jumatate copila, nu retine in vreun chip special atentia lui Allan. Acesta o gaseste chiar urata, "cu ochii ei prea mari si prea negri, cu buzele carnoase si rasfrante, cu sanii puternici, de fecioara bengaleza crescuta prea plin, ca un fruct trecut in copt". Il"loveste"insa culoarea pielii :"mata, bruna, de un brun nemaiintalnit pana atunci, s-ar fi spus de lut si ceara". Amanuntul acesta e cursa intinsa duhului barbatesc de eternul feminin ; e"ispita". Ce urmeaza e un complex de atatari si ademeniri, candide provocari si rezistente sovaitoare, un joc de stari sufletesti, transmis cu subtilitate. Fiecare noua situatie i-o revela pe Maitreyi lui Allan altfel, mereu mai stranie. Cand o vazuse intai, ii se parus destul de oarecare. Dupa aceea, fara sa-l intereseze intr-un chip prea aparte, incepuse sa se simta bine in preajma ei sau gandind la ea. Intr-o zi, neobservat, o surprinde jucandu-se in curte, singura, copilareste :"zaresc in curte, trantit pe cele doua trepte, trupul aproape descoperit al lui Maitreyi, cu parul in ochi, cu bratele pe sani - si o vad miscand din picioare, cutremurandu-se de ras, in cepe din urma repezindu-se papucii, cu o aruncatura de glezne, tocmai in capatul celalalt al zidului". E inceputul vrajii :"Nu ma saturam privind-o. […] Nu stiu ce spectacol sacru imi aparea mie rasul ei si salbaticia acelui trup aprins. Aveam sentimentul ca savarsesc un sacrilegiu privind-o, dar nu gaseam puterea sa ma despart de fereastra". Maitreyi devine pentru Allan o enigma. El refuza sa se abandoneze farmecului, m se sileste sa ramana placid, insa rezultatele sunt invers proportionale eforturilor. Foarte atent, in pofida vointei, la tot ce face Maitreyi, la tot ce afla de la ea sau despre ea, Allan o tine constant sub observatie, si cu cat ii devine mai apropiata, isi da seama ca o cunoaste mai putin, ceea ce, natural, il intriga si sfarseste prin a-l innebuni. Intamplarile sunt dintre cele mai banale, dar inauntrul lor sunt sau par a fi ascunse intelesuri tulburatoare. Locuind in casa parintilor ei, tratat de acestia ca un fiu, Allan o invata pe Maitreyi frantuzeste, luand la randu-i de la ea lectii de bengalezaPrilej cum nu se poate mai nimerit pentru mici intimitati, iscodiri reciproce, conversatii ambiguë. Ambiguu ii pare lui Allan tot ce spune si tot ce face eleva lui. , Tocmai asta il exaspereaza. Gesturile prietenoase ale fetei sunt un rasfat prietenesc sau avansuri ? Este ea o inocenta primitiva sau e mai rafinata decat s-ar putea banui ? De ce ii tot vorbeste despre admiratia ei pentru Tagore, Robi Thakkur, gurul ei ? De ce i-a aruncat o floare in odaie ? Confuzia se amplifica prin neputinta de a-si explica perseverenta cu care parintii lui Maitreyi incurajeaza idila lor. Vor oare sa-i casatoreasca ? El, Allan, nu va consimti in ruptul capului sa-si sacrifice libertatea! Fara indoiala, isi zice, in jurul sau se tese un complot. Simtamintele complexe trezite de Maitreyi se complica astfel cu unul nou, de revolta, ceea ce ii incita si mai mult interesul pentru aceasta adolescenta, in care vede cand o faptura de o puritate florala, cand o perversa. Pe nesimtire, o gelozie vorace vine sa covarseasca aceste framantari. Confidente privind intalnirile cu Tagore, marturisirea emotiei incercate in templu cand un tanar i-a atarnat de gat ghirlande de flori, chiar evocarea dragostei pentru un pom il nedumeresc si-l exaspereaza ; cu atat mai mult anumite manifestari ale fetei, deconcertante, produse sub ochii lui, de pilda, strangerea picioarelor cuiva intre ale sale, dupa un obicei vechi indian, in semn de prietenie. Cum se intampla curent, gelozia macina, o data cu linistea interioara, si toate obstacolele in calea iubirii. Allan o vrea pe Maitreyi oricum, cu orice sacrificiu, cu orice concesie, celibatarul intrasigent doreste casatoria, hotarat sa treacam in acest scop, la hinduism. Maitreyi devine astfel romanul unei convertiri, unei apostazii.

Misterul lui Maitreyi

Dar ceea ce constituie nota particulara, de o indicibila prospetime, a cartii este misterul care se degaja permanent din gesturile eroinei. Maitreyi devine o enigma si pentru noi, nu doar pentru Allan, si enigma sporeste cu cat patrundem in raza ei. Descoperim o lume ciudata, axata pe valori diferite de ale noastre si operand cu alte criterii. Cand ni se pare a fi intuit o ordine interioara, o consecventa, ne dam de-abia seama cat suntem de departe de o reala cunoastere ; revelatii neasteptate ne rastoarna reprezentarile si ne azvarl intr-o neintelegere si mai perplexa. Prin Maitreyi, spritul indian ni se arata in infatisari oreductibile, derutante, ca in mitologia indica, unde zeilor le place sa iasa din ei, spre a parcurge morfisme incredibile, spre a se schimba sau incorpora unii in altii si unde fiinta tuturor, fiinta lumii intregi nu e altceva decat modul nefiintei intru Brahma-Atman. Misterul feminitatii, potentat, se particularizeaza imprevizibil. Maitreyi are ingenuitati de prunc si priceperi de hetaira, o senzualitate de fecioara salbateca si o religiozitate de brahman. Ea atata ca o jivina fragdea si inspira elevatie ca o presvitera. In varsta de saisprezece ani, tine conferinte cu caracter filosofic, la un nivel de-abia accesibil, zicese, publicului din Calcutta; e o poeta celebra, ridicata in slavi de presa bengaleza si tatal sau o carpeste cand nu-i convin parerile ei; traieste in belsug si doarme ascetic pe jos, pe o rogojina subtire ca panza; in dragoste pare nestuitoare ca un nou nascuut si din prima noapte dovedeste a poseda o tehnica a imbratisailor care il umileste pa partener. Asa um se poarta, cum vorbeste, nu stii, adesea, daca e naiva sau isi bate joc de cate cineva. Un dandy isi permite la un spectacol, un gest de tandrete pentru care Maitreyi il apostrofeaza in englezeste, starnind in jur panica. Ea, nevinovata:"Am facut vreo greseala de gramatica?". O data, dupa o lectie, da sa plece, dupa ce multumeste cuviincios, dar se intoarce si din prag, ii arunca lui Allan o floare pe masa. O alta floare o poarta in par. A doua zi il intreaba unde e floarea. El minte ca a presat-o, spre a nu marturisi ca o aruncase pe fereastra. Satisfacuta aparent de raspuns, fata isi cere, cateva ceasuri mai tarziu, darul inapoi. Allan ii da alta, pregatita din timp. Maitreyi:"Asta nu e floarea mea!" Proteste, bineinteles. Dar fata stie: "Floarea aceea avea, impletit, un fir din parul meu". Chiar cand isi destainuie sentimentele pentru Robi Thakkur, nu putem sti cu precizie de ce o face. Numai pentru ca vede in Allan pe prietenul ei cel mai bun, un adevarat frate? Sau spre a-l zgandari, spre ai biciu mandria virila? Amanuntele pe care le da sunt, in orice caz, de natura sa rascoleasca simturile confidentului, asmutindu-l impotriva posibilului rival:". . . Cate nopti nu petrecusera, ei doi, pe terasa, singuri, Maitreyi la picioarele batranului, ascultandu-l, mangaiata pe par! La inceput nu stia ce esre sentimentul acesta care o face sa traiasca aproape fara trezire, ca intr-un vis nemaipomenit de frumos; credea ca e venerate si iubire filiala pentru gurul ei. Pana intr-o seara, poetul i-a spus ca aceasta este dragoste. A lesinat atunci, pe terasa. S-a desteptat, nu stie dupa cat timp, la el in odaie, intinsa pe pat, cu fata uda. Plutea in odaie un parfum proaspat de iasomie. Guru continua sa o mangaie si i-a dat atunci acea mantra aparatoare de pacate. Sa ramana pura toata viata, asa i-a spus. Sa scrie versuri, sa iubeasca, sa viseze si sa nu-l uite niciodata. Si nu l-a uitat. . . "

Feminitatea profunda a indiencei se revela mai cu seama dupa depasirea stadiului idilic al aventurii la care colaboreaza. Din provocatoare, ea devine rezistenta. Din calcul? Din considerente etice? Cand Allan ii declara dragoste, are o mina dezamagita. Cu un glas"departat"il roaga sa o lase. "Vad, ii zice, ca n-ai inteles iubirea mea. Te iubesc ca pe un prieten, un foarte scump prieten. Altfel nu pot, altceva nu vreau". De ce a lasat, totusi, lucrurile sa ajunga aici? Si inainte de scena aceasta, si dupa, Maitreyi si prietenul ei isi daruie frecvent placerea de a-si apropia picioarele, imbratisarea pulpelor pe sub masa fiind una din bucuriile lor cotidiene. Simplu joc din partea ei? Poate. Insa un joc ce o tulbura vizibil, incat il priveste pe Allan palida, "cu ochii adanciti, inspaimantati". Intimitatile in genere o dezechilibreaza, provocandu-i uneori adevrate vertigii. Mai probabil e ca Maitreyi actioneaza sub stapanirea unui impuls care ii transcende vointa, venit din strafunduri. Cand, in sfarsit, se daruie iubituluil, Allan si Maitreyi nu mai sunt ei insisi, puterea dragostei i-a smuls conditiei individuale, restituindu-i ritmului cosmic esential, si impreunarea lor devine ceremonial mistic, "nunta in cer". Maitreyi nu se decide sa-i devina lui Allan sotie decat dupa indelungi preparative, dupa indeplinirea ritualurilor. Cei doi se logodesc in taina, intr-un parc, la Lacuri, intr-un cadru aproape mioritic, noaptea, sub stele. Baiadera sfanta, Maitreyi oficiaza slujba cu solemnitate, rosteste, adresandu-se"cerului cu stele, padurii, pamantului", un legamant de inaltatoare frumuste, poem al iubirii si statorniciei:

"- Ma leg pe tine, pamantule, ca eu voi fi a lui Allan, si a nimanui altcuiva. Voi creste din el ca iarba din tine. Si cum astepti tu ploaia, asa i voi astepta eu venirea, si cum iti sunt tie razele, asa va fi trupul lui din mine. Ma leg in fata ta ca unirea noastra va rodi, caci mi-e drag cu voia mea si tot raul, daca va fi, sa nu cada asupra lui, ci asupra-mi, caci eu l-am ales. Tu ma auzi, mama pamant, tu nu ma minti, maica mea. . "

Nu numai aceasta ceremonie, ci in genere, comportamentul fetei reprezinta participarea ei la miscarile mari ale existentei, la viata naturii si a stramosilor, la sacru. Pentru Maitreyi, ca si pentru sora ei, Chabu, natura are un suflet, pomii le devbin prieteni si iubiti. Chabu iubeste un arbust din curte, caruia ii duce zilnic turta si prajuituri. Maitreyi a fost indragostita, inainte de a-l cunoaste pe Tagore, de un copac"inalt si mandru, dar atat de gingas, atat de mangaietor. . . ""Nu ma puteam desparti de el (isi aminteste), Stam ziua intreaga imbratisati si-i vorbeam, il sarutam , plangeam. [. . . ] Fugeam noaptea din odaie, goala, si ma urcam in pomul meu; nu putea dormi singura. Plangeam sus, intre frunze, pana se apropia ziua si incepeam sa tremur. . . "

Intelegand acestea, n-am epuizat misterul Maitreyi. Acest mister se adanceste dincolo de gesturi, de intamplari. Misterul feminitatii si neintelesul unor randuieli milenare din patria vegetatiei luxuriante si a ascetismului violent.

Deznodamantul

Afland de legatura ei cu Allan, inginerul isi pedepseste fiica, brutal, iar pe tanar il alunga din casa. De ce? Nu el l-a adus? N-a cautat a-l imprieteni cat mai mult cu Maitreyi? E posibil sa nu-i fi trecut prin cap ca lucrurile puteau sa se complice? Deci sa-l infieze, nu-l accepta de ginere cu nici un pret, si ridic obiecii principiale cand Allan ii spune ca ar vrea sa se converteasca la hinduism. . . Uluitoare este insa descoperirea pe care o face Allan dupa despartirea de iubita. Dintr-un bilet, trimis fetei de ziua ei de un necunoscut ("o prietena. . . ", il linistise atunci) si de continutul caruia tanarul ia cunostinta tarziu, s-ar putea deduce ca Maitreyi mai avusese o experienta erotica, tainuita, inainte de a-l cunoaste pe Allan. De ce i-a ascuns-o? Dar, oare, se poate pune temei pe catrev randuri dintr-un bilet nesemnat? Romanul se incheie asadar nu cu un punct ci cu un semn de intrebare. Un semn de intrebare intempestiv si prin care misterul se reinoieste, poate, cam artificial, cam facil; un roman indian insa nu se putea termina decat lasand povestea deschisa, lansand o noua enigma.

Prin Maitreyi, Mircea Eliade, antiliricul, cerebralul, a dat literaturii române un roman liric dintre cele mai fascinante.