Motto:
„Învãluitã-n carnea ta eu nu pot sã ajung la tine,
ca pe un abur sã te-aspir, sã te condensez în mine.

Frãmânt frumosa ta carcasã, o strâng, o-nvãlui º-o sãrut,
dar tot nu þi-am atins esenþa ºi nici misterul n-a cãzut.

Te caut disperat prin forme, îþi simt conturul minunat,
dar tot nu reuºesc vreo clipã sã te surprind de-adevãrat.

Aud cum tu mã strigi din tine ºi ºtiu c-ai vrea sã te gãsesc;
nu nimeresc drumul spre tine, în trupul tãu mã rãtãcesc.

Numai din priviri ºi zâmbet pe chipu-þi pot sã intuiesc
Cã puþin mai dincolo de tine e fiinþa pe care mi-o doresc.”

Tovarãºa Delia Diaconescu – pe care urma s-o cunosc doar pentru a-mi provoca una din cele mai teribile suferinþe ºi reale bucurii la o vârstã când sacrifici orice pudoare de dragul împlinirii curiozitãþii ºi detensionãrii diferenþei acute de potenþial dintre sexe –, lucra în proiectare ca traducãtor, era femeie cãsãtoritã, fãrã copii atunci, ºi familistã convinsã. Ajunsese la imperioasa nevoie de a se afirma cumva, începând prin a dori sã intre mai întâi în rândul membrilor partidului, înlesnind prin asta soþului ei sã acceadã de la poziþia de asistent universitar la cea de lector la facultatea de istorie-filosofie a universitãþii clujene. O ambiþie greu de atins pe atunci pentru o femeie ce nu fãcea parte din rândurile clasei muncitoare, pepinera de bazã a partidului ce se legitima „a clasei muncitoare” ºi care în acel moment manifesta un soi de îngrijorare pentru sine datoritã procentului prea mare de intelectuali care intraserã deja în rândurile sale.
Perseverentã, perspicace ºi talentatã, femeia ºi-a asumat sã ducã la bun sfârºit sarcina obºteascã de mare importanþã ºi dificultate, aceea de a pune pe picioare o brigadã artisticã a întreprinderii în perspectiva participãrii ºi asigurãrii succesului acesteia la spectacolele concurs ce urmau sã aibã loc la nivel de municipiu cu brigãzile artistice ale celorlalte întreprinderi. Se iluziona prin asta cã va reveni la vechea ei pasiune, teatrul, pe care îl abandonase pentru întemeierea familiei, deºi ajunsese pânã în anul III al acestei facultãþi dupã ce absolvise filologia.
Primul obstacol pe care ºi-a propus repede sã-l depãºeascã a fost reacþia pe care o stârnea la intrarea prin halele de producþie ale uzinei, a cãror zgomote de fond, la apariþia ei, deveneau brusc brãzdate de fluierãturi, strigãte ºi invitaþii obscene. I se ceruse chiar de cãtre unii conducãtori ai zonelor de lucru sã evite sã mai dea buzna peste muncitori când lucreazã, pentru a nu pricinui vreun accident de muncã.
- De ce naiba oamenii aceºtia se poartã ca niºte puºcãriaºi care n-ar mai fi vãzut o femeie de ani de zile? Doar sunt niºte oameni liberi, cu familii, care întâlnesc femei în viaþa lor la tot pasul. Este ciudat cã manifestãrile lor, animalice în ultima instanþã pentru cã sunt de turmã, sunt în acelaºi timp ºi inofensive, ºi anonime ºi laºe. Pentru cã dacã îþi propui sã-l identifici pe vreunul din ei ºi apoi îl priveºte în ochi, de aproape, se fâstâceºte, se pierde, ar intra în pãmânt de ruºine. Daþi-mi vã rog pe cineva care sã mã însoþeascã prin fabricã pentru cã sarcina mea nu este sã fac educaþie civicã, ci sã identific niºte amatori care ar putea avea talent în a juca niºte scenete mai mult sau mai puþin stupide – se plânse ea lui Katoy.
Acesta, un tip dificil ºi încrâncenat de obicei, ºtia sã devinã curtenitor în prejma unei femei seducãtoare. Scund în raport cu ea, cu mustãciora sa ungureascã puþin cam rarã, cu ochi agitaþi ºi vicleni, îi oferi un loc pe scaun ºi se aºezã þanþoº în faþa picioarelor ei lungi astfel încât aceasta sã nu ºi le poatã feri. Zâmbi dezvelindu-ºi dantura stricatã ºi începu sã peroreze:
- Apãi mãi tovarãºa Delia, ce-i frumos place ºi lu’ Dumnezo, dacã-ar esista, da’ la niºte amãrâþi care trag opt ore la ºaibã? Eºti fãcutã ca sã tragi bãrbatu’ dupã tine ca mirosu’ cânele. Trãbã sã ºtii cã în secþie nu se mere în fustã scurtã, cu tocuri ºi cu halat mulat pe pept, ca la ºedinþe...
- ªi ce sã fac – i-o retezã femeia – sã mã îmbrac în salopetã ºi sã-mi iau în mânã un ciocan, un cleºte ºi o ºurubelniþã?
Katoy râse sorbind-o din ochi:
- Poþi sã iei ce-oi lua pe tine, ce ai matale nu poþi ascunde... Mama naturã o fo darnicã ºi asta n-ai cum sã ascunzi, da’ n-ai nici cum sã te faci nevãzutã – ºi încercã sã-i punã mâna pe umãr.
- Poþi vedea, dar nu poþi pune mâna - spuse Delia cu un ton distant, plin de avertismente, fãrã sã se clinteascã. Obligaþia mea este sã fac un fapt cultural, cu totul altceva decât o revoluþie culturalã de tip chinez, care ne bagã pe toþi în salopete încheiate pânã la gât.
Katoy îºi retrase imediat mâna, se rãsuci pe cãlcâie evident înciudat, dar continuã pe acelaºi ton curtenitor:
- Apãi sã ºtii cã chinejii ãia nu-s proºti, cã, dacã s-or pus tãþi bine la ºalopetã, aratã cã oaminii sunt egali ºi muncitori. Chiar ºi ãia intelectuali, tãt muncitori îs, iar pe frontu’ muncii muierile ºi bãrbaþii îs tãþi una, adicã oamini ai muncii...
- Tovarãºe Katoy abia aþi spus cã diferenþele rãmân, chiar dacã le mascãm! Vã deziceþi singur dacã renunþaþi ºi nu rãmâneþi obiectiv în a privi faptele ºi fenomenele, instrument cu care ne-a înarmat materialismul dialectic ºi istoric pentru a scãpa de analizele subiectiviste ºi anacronice ale filosofiei idealiste... Dialectica ne învaþã sã sesizãm ºi sã respectãm diversitatea lumii materiale, policromã, polifonã ºi polivalentã, mereu în schimbare. Nimeni ºi nimic în viaþã nu poartã semnul egalitãþii.
Katoy, care tocmai intenþiona sã îi dezvolte o lecþie de învãþãmânt politico-idelogic, rãmase perplex. Dupã un moment de ezitare, redeveni el însuºi, secretar al comitetului de partid din întreprindere:
- Tovarãºa Delia, la început nu credeam cã te pot ajuta la ce mi-ai cerut, d’ amu mi-ai dat ideea sã-þ’ dau sã te însoþascã prin fabricã pe unu’ care cam samãnã cu dumneata. Cine ºtie, poate dacã v-asemãnaþi vã ºi schimbaþi, dacã pânã la urmã n-o sã vã scoateþi ochii unu’ la altu’... O sã-l trimit io la dumneata, nu-þi face probleme.
Noi, muncitorii de la întreþinere, nu aveam cum ajunge în clãdirea administrativã a întreprinderii decât dacã aveam probleme la personal sau dacã eram trimiºi sã reparãm vreo balama de uºã, vreo încuietoare de birou blocatã sau vreo planºetã de proiectare înþepenitã. Nu de pomanã - atunci când mi s-a spus sã mã prezint la o tovarãºã Diaconescu la ultimul etaj al clãdirii, deci chiar în turnul de fildeº unde zilnic vedeam cum urcã femei dichisite, plãcut mirositoare, cu aere de superioritate -, am stârnit invidii manifestate prin fluierãturi, urãri de succes sau avertizãri obscene („vezi cum le-o tragi”, „ai grijã sã nu þi-o tragã”, „poate vii înapoi cu vreo boalã pe tine” ºi alte inepþii). Mi s-a mai spus chiar sã mã mânjesc cu motorinã pe mâini ºi pe faþã ca sã le dovedesc ãlora de acolo cã la noi se munceºte de-adevãratelea, cã noi, clasa muncitoare îi þinem ºi pe ei în spate ºi cã ei ar fi niºte trântori. Eu în schimb, nu fãrã oareºce emoþii de debutant, m-am dus la vestiar, m-am spãlat bine de tot ºi mi-am frecat cu disperare dar inutil unghiile, mi-am aranjat frizura, apoi mi-am luat lada cu scule la spinare fãcându-le celor rãmaºi un gest obscen cu degetul mijlociu al mâinii drepte.
Când am ajuns în restrânsul spaþiu al femeii pe care mi-a destinat-o Katoy – un birou, douã scaune ºi o planºetã de proiectare în dreptul unei ferestre –, dupã ce am traversat plin de stânjenealã alte spaþii similare ale atelierului de proiectare sub privirile neprietenoase, unele chiar ostile, ale altor desenatori ºi proiectanþi, în marea lor majoritate femei, am rãmas înmãrmurit. Îmi pãru o femeie de o frumuseþe ieºitã din comun.
- Bunã. Ia loc te rog aici. Vrei o cafea?
Ce voce fermecãtoare! Nici stridentã, nici joasã ca a unei fumãtoare ce era, doar plinã de bunã dispoziþie molipsitoare ºi de cãldurã. Buzele ºi dinþii, ochii albaºtri ºi pãrul blond strâns în coc, bãrbia finã ºi gâtul înalt m-au frapat într-atât încât nu reuºeam sã-mi deslipesc privirea consternatã.
- Heei!... Cu tine vorbesc... Ce-ai pãþit?... Helo!... – spuse fluturându-mi mâna prin faþa ochilor. Aºeazã-te ºi spune-mi cum te cheamã pânã-þi servesc eu cafeaua...
Mi-am bâiguit numele ºi mi-am coborât cu greu privirea de pe chipul ei. Doamne! Parcã nu mai vãzusem femeie în viaþa mea. Formele sânilor, talia, picioarele, m-au fãcut mai mult sã cad pe scaunul ce mi-l oferise. Îmi simþeam gura uscatã ºi corpul inert.
Cred cã ºi-a dat seama cã o plac, dar mai cred ºi faptul cã asta nu i-a displãcut. A râs uºor ºi mi-a zis:
- Hai sã trecem amândoi peste aceste prime impresii. Nici eu nu mã aºteptam sã-mi trimitã un bãiat atât de sensibil ºi de aparte... Cred cã ne vom înþelege. Haide sã pipãm ºi sã bem o cafea amândoi ºi sã revenim la problemele noastre. Pe mine mã cheamã Delia, nu cred cã þi-am spus.
În salopeta mea murdarã de muncitor, cu mâinile mari ºi aspre, mã simþeam îngrozitor de stânjenit. Am dat sã mã ridic.
- Deºi mã surprinde plãcut jena ta, nu te formaliza ºi ºezi mai departe liniºtit.
- Nu aþi vrea sã-mi spuneþi ce am de fãcut, sã termin repede ºi sã nu vã mai deranjaþi pentru mine?
- Hei! Dar colaborarea noastrã abia a început! Nu trebuie sã te grãbeºti. Ai fost pus la dispoziþia mea, câteva ore pe zi, pentru mai multã vreme – spuse ea în acelaºi mod încântãtor.
- Credeam cã este ceva de reparat... – m-am explicat eu.
- Ei bine, nu ai ghicit! E o treabã mult mai curatã ºi mai... stilatã – râse ea din nou. Va trebui sã-mi fi din când în când ghid prin întreprindere, iar dacã se va dovedi cã ai talent actoricesc s-ar putea ca eu sã-þi devin ºi regizoare în programul brigãzii artistice în care vei fi inclus. Cine ºtie?
Am vrut sã mã eschivez, dar mã întrerupse:
- Apropo. Chiar dacã sunt mai în vârstã ca tine, pentru cã nu vreau sã recunosc asta, te rog sã-mi vorbeºti la pertu ºi sã-mi spui Delia. Orice eventualã opoziþie din partea ta sub acest aspect, dar poate ºi sub alte aspecte, le voi lua ca jigniri ce mi le aduci cu bunã ºtiinþã, tocmai pentru cã acum te-am avertizat despre cum stau lucrurile. Te rog sã nu mã dezamãgeºti. OK?
- Se pare cã nimeni nu are cum sã vi se opunã – am confirmat eu.
- Surprinzãtor, dar se pare cã vrei sã fii primul care mi te opui! Þi-am cerut sã nu-mi vorbeºti la persoana a doua plural, iar tu tocmai ai fãcut-o! Sã ºtii cã, în ceea ce mã priveºte, privitor la înþelegerile pe care le fac cu cineva, sunt extrem de exigentã atât cu mine cât ºi cu acel cineva! În orice altfel de privinþe, menþionate sau nemenþionate, la fel, sunt extrem de formalistã ºi inabordabilã! – mã privi la fel de ferm precum îmi vorbise, încât reuºi sã mã intrige în loc sã mã facã sã mã simt cu ceva vinovat.
Totul mi-a sunat ca un avertisment-ameniþare, sau ca o ripostã la ceva ce nu comisesem ºi nu intenþionam sã comit, sau ca o apãrare fãrã obiect prin atac care, de când mã ºtiu, îmi pricinuiau o stare de iritare de nestãpânit atunci când erau nejustificate. În consecinþã, vraja sub care eram ea însãºi o spulberã, deºi n-aº fi vrut asta nici în ruptul capului. Am înþeles cã-mi cere aprioric sã-mi bag minþile-n cap ºi sã nu cumva sã-mi vinã alte decât cele pentru care m-a avertizat ea, verbal. Ori, dacã a fãcut asta, puteam presupune cã ea s-a gândit deja la cele neîngãduite mie. ªi-am ripostat, fãrã sã vreau, destul de vehement:
- Îþi înþeleg ºi-þi accept exigenþele pânã la limita în care presupui cã mã poþi face de plastilinã. De aceea te avertizez la rându-mi cã îþi iei cu mine niºte precauþii inutile, cã te înºeli în ceea ce mã priveºte crezând cã voi accepta un traseu impus pentru natura relaþiei pe care o vom avea, eu fiind un nonconformist, un tip extrem de flexibil, care nu minte decât arareori ºi atunci numai dacã este strict necesar sau de nevoie, cã te plac la disperare ºi cã te vreau cu convingere. N-ai decât sã ceri sã fiu înlocuit cu altcineva, care sã mimeze ceea ce-i ceri, dar nu vei gãsi pe nimeni care sã poatã fi de plastilinã în prezenþa ta – am spus, îngrozit de ceea ce ar putea declanºa cuvintele mele.
În loc sã riposteze la rându-i, mã întrebã:
- Poþi sã-mi spui, sincer, ce pãrere þi-ai fãcut despre mine?
Nu ºtiam unde bate, dar am continuat încercând sã-mi calmez respiraþia:
- Desigur. Eºti o femeie surprinzãtor de deºteptã ºi fascinant de frumoasã. Eºti ceea ce ºi-ar putea dori orice bãrbat, deºi nu orice bãrbat ar putea aprecia aceste virtuþi alãturate. În ceea ce mã priveºte, dacã o fi sã fie, þi le-aº pune în valoare ºi þi le-aº promova. Asemenea daturi nu pot aparþine unui singur ins pentru cã acela nu ar reuºi, prin egoismul lui, decât sã le ofileascã ºi sã le rãpunã în cele din urmã, condamnându-le la anonimat, apoi la atrofiere. Cred cã de aceea femei deºtepte ºi frumoase nu poþi întâlni decât în basme, în filme sau în romane ºi numai printr-o minune în viaþa realã.
- Chiar crezi cã sunt deºteaptã? – mã întrebã vocal, dar ºi cu privirea ei albastrã ºi seninã.
- Când mã întrebi asta cred cã nu eºti deºteaptã. Dar intuiesc, acum, cã da. Pari a fi o femeie deºteaptã. Nu ºtiu însã cât de deºteaptã. Ceea ce pot însã sã-þi spun cu certitudine ar fi faptul cã eºti deosebit de complexã, de cititã, ceea ce pentru mine constituie motivul suficient de a mã preocupa de gradul de deºteptãciune al cuiva – i-am spus sec, desprins de vraja frumuseþii ei pe care, totuºi, nu conteneam s-o admir, dar altfel, stãpân acum pe situaþie.
- Acestea fiind zise, cum ar fi sã procedãm în continuare? – rosti dupã o pauzã mai lungã. Ce va trebui sã facem în situaþia creatã?
- Eu zic – am spus ca ºi când aº fi aºteptat aceastã întrebare – sã facem fiecare ce ne-am propus. Tu o brigadã artisticã premiantã, eu sã te cuceresc. OK?
- Cred, de fapt sunt convinsã, cã eu voi câºtiga – acceptã ea, redevenind foarte sigurã pe sine.
- S-ar putea ca în cele din urmã sã câºtigãm amândoi – i-am readus în suflet îndoiala.

Am început prin a ne hârjoni pe tema textului de brigadã artisticã, punând pe jar tot mai încins sentimentele ce ne bântuiau ºi cãrora nu le permiteam, nici unul dintre noi, sã le mai mãrturisim sau sã le dãm frâu liber. Ea, conformându-se cerinþelor de satirã ce caracterizau prestaþiile brigãzilor artistice, îi ironiza din plin pe muncitori, deci ºi pe mine, iar eu asediam turnul de fildeº al proiectãrii, deci ºi pe ea. În timp, prin compromisuri ºi negocieri, a ieºit un pseudoconflict de clasã, asta pentru cã una din clasele sociale despre care vorbeam o reprezentau proºtii, iar cealaltã deºtepþii. Deºi nu pomeneam nimic despre context, era limpede cã acesta era acela al uzinelor din socialismul multilateral-dezvoltat care accepta înlãuntrul lui numai conflicte neantagonice, în nici un caz atât de ireconciliabile, cum insistam sã le prezint, cu precãdere eu.
În cele din urmã Delia a acceptat varianta textului propus de mine, pe care a fost de acord sã-l semnãm ºi sã ni-l asumãm împreunã, ºi în baza cãruia Katoy, care nu a înþeles mare lucru din el, a eºuat la concursul pe municipiu din cauza celor ce au înþeles mai multe chiar decât am intenþionat noi, autorii, sã spunem. Pentru cã vigilenþa cenzurii timpului se baza atât pe ceea ce spuneai împotrivã, cât ºi pe ceea ce nu spuneai pentru.
Dar chiar aºa, Doamne, cât farmec avea ºi eºecul alãturi de ea!
- Îmi pare nespus de rãu cã am contribuit la ruperea sub tine a trambulinei care sperai sã fie succesul brigãzii artistice – i-am spus când am aflat cã nu aveam voie nici mãcar sã ieºim pe scenã cu textul pe care îl aveam.
- E clar cã, dacã nu au acceptat textul ãsta, nu sunt toþi tâmpiþi. Dar mai bine pentru noi cã s-a întâmplat acum ºi nu mai târziu. Cât despre ruperea trambulinei de sub mine, puþin îmi pasã, pentru cã aºa am descoperit trambulina din mine. Nu ai altã vinã decât aceea de a fi contribuit decisiv la a mã face sã fiu sincerã, sã spun, mãcar în literaturã, ceea ce cred ºi simt – mã consola ea râzând încântatã de complicitatea pe care o avea cu mine. Dacã îmi pare rãu de ceva, atunci regret faptul cã îþi iroseºti talentul ºi inteligenþa în chestii din astea care nu te vor putea evidenþia în nici un caz.
Katoy, spre norocul nostru, preocupat mai mult de problema reducerii unor drepturi ce se conferiserã pânã atunci ilegaliºtilor, ne-a spus doar atât:
- No vedeþi, mã, cã nu sunteþi aºa dãºtepþi cum aþi zâs cã sunteþi? Io v-am tãt zâs cã din textu’ aista n-o sã-nþeleagã nime ninic, da’ v-am lãsat de capu’ vost, sã ajungeþi singuri la concluzia cã-s mai dãºtept ca voi doi la un loc... Înc-o dovadã cã nu poþi ave încredere în intelectuali!... útia ne taie acuma ºi drepturile de ilegaliºti... N-aveþi, mã, conºtinþã de clasã!... Asta e...
Pe chestia asta am ieºit amândoi în oraº ºi am fãcut haz de necaz pânã seara târziu. A fost doar începutul întâlnirilor noastre în afara uzinei, pentru cã au urmat ºi altele, pline de savoare, de soare ºi de sictir.
M-am vãzut rar cu Delia, raportat la cât de des am fi vrut sã ne vedem, dar ne-am gândit unul la altul aproape tot timpul. Erau dupã-amieze întregi pe care le petreceam pe strãzi sau în baruri de zi, fumând, bând cafele, ºi „dezbãtând” cu înverºunare te miri ce aspecte despre existenþã, spaþiu, timp, univers, suflet, sentimente, materie, viaþã, moarte.
În toatã aceastã perioadã, eu m-am strãduit sã respect condiþiile iniþiale impuse de ea ºi, culmea, ea s-a oferit mereu, la modul cel mai deschis, sã-mi dea ºansa de a împlini ceea ce îmi propusesem în ceeea ce o priveºte. Asta a fãcut ca, deºi la rându-mi o cucerisem pe de-a-ntregul, sã rãmânem tot timpul paraleli; tot în felul ãsta am umplut distanþa fizicã dintre noi cu cea mai profundã, mai tacitã ºi mai imaterialã prietenie. Problemele ei le-am trãit împreunã cu problemele mele, ºi invers. Nevoia unuia de celãlalt ne-am consumat-o necontenit izolaþi unul de celãlalt, în cele mai abisale stãri de intimitate ale fiecãruia. Ajunseserãm sã ne convingem cã luciditatea, implicit detaºarea, pe care le exersam chinuitor cu ºi despre noi înºine, ne-ar putea fi suficiente pentru a ne opune destinului ce ne-a pus în contratimp. Eu îi contemplam sedus armonia frumuseþii fizice cu cea a frumuseþii intelectuale, ea se extazia contemplându-se pe sine în mine. Dobândiserãm nevoia de a ne adãpa disperãrile cotidiene separate într-o astfel de relaþie platonicã comunã. Cu siguranþã cã prezentul unei asemenea unice încercãri de viaþã pare, ºi chiar este la prima vedere, de neîndurat, însã amintirea ei se pãstreazã întotdeauna plinã de evlavie, de supranatural chiar.
Atitudinea mea deriva ºi din faptul cã ea îºi iubea ºi admira sincer soþul, ceea ce mã obliga ºi pe mine sã i-l respect. Nu contenea însã sã-mi spunã cã, din cauza mea, nu mai reuºea sã-l menþinã pe piedestalul iniþial. Îl crezuse cea mai inteligentã, cea mai sensibilã ºi cea mai amabilã persoanã concretã ºi ajunsese sã o plaseze, dupã ce m-a cunoscut, pe locul doi. Suferea cumplit pentru asta ºi nu contenea sã ne dea separat diverse teste pentru a prelungi comparaþiile dintre noi, pentru a-i da lui ºansa sã revinã la primul loc în inima ºi mintea ei, mãcar în anumite privinþe. Îi era evident cã omul cu care era cãsãtoritã avea o culturã mai vastã ºi mai sistematizatã decât a mea, însã o contraria ineditul ºi diversitatea raþionamentelor mele care nu luau în ajutor afirmaþiile sau experienþa a cine ºtie ce personalitãþi, care nu trimeteau la bibliografii pretenþioase, sau care chiar aveau uneori tupeul sã le contrazicã pe acestea.
Pentru cã îmi convenea modul cum ajunsese ea sã mã reflecte, nu am fost în stare sã-i spun direct, cu sinceritate, cã toate atuurile mele intelectuale derivã din faptul cã, fiind pe cale sã-mi însuºesc sistemul de gândire riguros ºi limbajul precis, specific politehnicii pe care o urmam, având, tot prin asta, cunoºtinþe de logicã, fizicã ºi chimie, îmi era mult mai uºor sã par inedit ºi sã impresionez pe cineva trecut numai prin ºcoala metaforelor, al discursurilor savante, al zorzoanelor literar artistice. Poate cã la vremea respectivã nici nu conºtientizam cã sunt în felul meu un impostor, abia mai târziu descoperindu-mi pasiunile pentru filosofia ºtiinþei ºi pentru tehnicile limbajului, domenii în care sunt un intrus ce are avantajul de a fi mult mai receptiv la detaliile deja ignorate sau numai axiomatizate de specialiºtii consacraþi. Chiar dacã nu ºtiu cât ºtiu specialiºtii, pot vâna destul de lesne scãpãrile acestora care, tot spre avantajul meu, mã admirã cu îngãduinþã invidioasã, dar, în acelaºi timp, îmi trec cu vederea lacunele inerente. Oricum, i-am spus ceva despre ceea ce credeam ºi simþeam atunci în legãturã cu asta, mai mult pentru a face pe modestul, dar ea mi-a replicat cã mi-ar da dreptate ºi chiar ar contribui alãturi de mine în a mã schingiui masochist, dacã i-aº arãta mãcar alt inginer sau viitor inginer în stare sã aplice gândirea de tip tehnic în reflexiile despre lumea socialã ºi despre existenþa umanã în general.
Doamne, ce încântãtoare momente atunci când frumuseþea întruchipatã în femeie se extaziazã în faþa deºteptãciunii tale, ºi asta în timp ce, în jur, lumea întreagã mimeazã cã ar construi cu elan ºi spor comunismul, tãvãlindu-se de drag, de fricã sau de nimic altceva în ideologia acestuia!
Asta pânã în ziua în care eu am revenit în lume din catacombele securitãþii. În acea teribilã zi, zãgazul impus sentimentelor ce ni le nutream ºi ni le respectam reciproc le-am spulberat amândoi cu disperare. Cum n-am putut ºti cã egoista noastrã sãrbãtoare continuã se afla atât de aproape de pânda morþii stupide ºi anonime a unuia dintre noi, în timp ce noi, inconºtient, continuam amãgirea jocului duios ºi fãrã sfârºit al nevoii unuia de celãlalt, ca ºi cum am fi putut rãmâne, de-a pururi, în felul acela, numai noi doi?! Cum am fi putut, aflând ce s-ar putea întâmpla cu noi în orice moment, sã acceptãm chiar numai ameninþarea unei despãrþiri, fãrã ca înainte sã fi fost uniþi? Disperarea devenise starea care ne-a cuprins ºi care ne-a fãcut sã ne înlãnþuim, ºi sã ne dezlãnþuim, ºi sã ne iubim într-un sordid hotel al oraºului, o singurã dupã-amiazã, pentru totdeauna. Cred cã intuisem amândoi cã prima ºi ultima noastrã împlinire echivala cu despãrþirea definitivã, de aceea am amânat cu atâta îndârjire rãbufnirea sentimentelor pe care le aveam. Îngrãmãdeam plãcerile de-atuncea ºi de-apoi, de-aceea suntem azi ºi triºti, ºi goi, gândind ce-a fost odatã între noi...
Nu cred cã existã în lumea asta oameni perfecþi, dar cred cã pot exista, ca niºte excepþii ºi foarte efemer, relaþii perfecte între doi oameni imperfecþi.
Amintirile cu ºi despre Delia sunt reunite într-un spaþios labirint colateral ºi izolat din memoria existenþei mele, care s-a deschis ºi s-a închis pentru mine o singurã datã, fãrã a-mi fi lãsat altã cale de revenire decât aceea a visãrii. Un vis pe care, de atunci, mi-am tot dorit, cu ardoare, mãcar o singurã datã, sã-l mai transpun în realitate. Dar, oare, dacã aº fi reuºit sã-l mai fac din nou concret, ar mai fi pãstrat el fascinaþia singularã ºi unicã pe care încã o resimt atât de acut?


publicata in 2011-06-18

Love, romance and relationship quotes for your soul

• 'A fastidious person in the throes of love is a rich source of mirth.'
  ~ Martha Duffy
• 'Love can be understood only from the inside, as a language can be understood only someone who speaks it, as a world can be understood only someone who lives in it.'
  ~ Robert C Solomon
• 'When you love someone, all your saved-up wishes start coming out.'
  ~ Elizabeth Bowen