Numele meu nu conteaza, o mica parte din viata mea ma intereseaza sa o spun, poate cineva e dispus sa invete din greselile altora si sa evite unele greseli. Nu ma pricep la scris povesti, desi am multe povestit, daca le-as pune pe toate la un loc, nu m-ar crede nimeni probabil desi sunt reale toate. Eu sunt un om care nu stie sa scrie poezii ,sa infloreasca, deci nici sa exagereze, dimpotriva eu fac rezumate. Voi rezuma cativa ani din viata, incercand sa cprind ce e esential in poveste.

Povestea mea nu e una de dragoste happy end sau poate e, depinde cum o privesti, ci e o mica parte din viata mea, care m-a definit in omul care sunt azi in prezent.

Totul a inceput frumos, cum incep in general toate povestile. L-am cunoscut pe el, sa ii spunem X, numele lui chiar nu e relevant, si X imi parea jumatatea la propriu, ce gandeam eu spunea el si invers, chiar si gesturile erau similare, chiar si zodiile erau aceleasi pentru amandoi.
Din primul moment m-am indragostit , dar am decis sa tin pentru mine, imi parea prea frumos sa fie adevarat, desi pluteam de fericire tineam ascunse sentimentele mele pentru ca simteam ca nu le puteam controla, erau peste ratiunea mea.
Intr-o zi el mi-a spus temator ca ma iubeste, si atunci lumea mea pur si simplu s-a umplut de fericire, i-am impartasit sentimentele imediat si ne-am bucurat ca doi copiii de dragostea proaspat descoperita. Curand aceea iubire avea sa ma copleseasca, era peste puterile mele, era asa intensa incat simteam ca imi epuizeaza corpul. A aparut si gelozia, desi motive nu dadeam, eram retrasa nu ieseam niciodata nicaieri, eram rupta de societate, izolata de lume, traiam doar pentru aceea relatie. Chiar si familia era pe locul doi.
Am crezut ca sunt vinovata pentru declinul relatiei pana atunci perfecte, cei din jur observau comportamentul tot mai urat al persoanei X de langa mine, dar eu nu doream mila nimanui, asa ca am inceput sa ii caut scuze, si sa ma invinovatesc pe mine evident. Cu timpul am ajuns sa cred ca orice amenintare , vorba urata , si lacrima cursa pe obrazul meu sunt meritate si sa trec peste ele in numele primelor luni de fericire si al iubirii care o simteam in suflet. In fiecare zi ma blamam si uram ca nu sunt destul de buna pentru el. Si incercam sa schimb ceva, sa il fac fericit. Dar la final nu am reusit decat sa ajung si lovita. Am ripostat, eram ca un animal ranit , si doar mai rau era, dar asa simteam ca e vina comuna si nu e violenta domestica, ca e de ambele parti. Apoi ma simteam vinovata tot eu pentru fiecare lovitura si vorba urata primita.
Simteam ca eu sunt de vina ca am lasat sa ajung acolo.
Intr-o zi m-am trezit cu greturi de dimineata. Banuind o sarcina am facut un test. Era pozitiv. Am plans de fericire cand am aflat , sufletul meu pur si simplu radia din nou de fericire. Apoi m-a cuprins o neliniste, ce vor spune parintii, ce va spune el.
O parte din mine se gandea ca el va intoarce spatele imediat , dar ideea ca parintii ma vor sustine ma facea sa nu imi pierd cumpatul.I-am spus lui, si el a reactionat urat evident.
M-a facut sa ma simt vinovata, pentru masurile de contraceptie care nu au functionat .Apoi mi-a spus franc : -Te descurci!!!!
Am sunat-o pe mama plangand, ea mi-a spus la fel te descurci,fa avort. Plangeam si o imploram sa nu imi zica sa fac asta, ca eu prefer sa mor decat sa comit o crima, mai ales ca imi iubeam bebele mai presus de propria mea viata.
Ea era neinduplecata mi-a spus sa fac avort , eu eram studenta, si fara sustinere financiara nu m-as fi descurcat cu bebe(mai tarziu am aflat ca a mimat indiferenta, stia ca doar asa ma va convinge sa fac pasul, si azi o doare sufletul ca mi-a intors spatele atunci).
Am plans 2 saptamani, nu voiam sa fac avort, ma trezeam plangand , adormeam plangand, noaptea ma rugam sa mor(STIU CA E PACAT), sa mor , sa nu ajung sa comit o asemenea atrocitate, si dimineata ma trezeam si o luam de la capat. Stiam ca e pacat sa iti doresti moartea, dar preferam sa traiesc cu acel pacat, decat cu al unui avort.
Vorbeam singura cu burtica mea in disperearea mea: -Te iubesc puiule, si o sa te iubesc mereu, dar nu te pot aduce pe lumea asta, toti mi-au intors spatele, si imi e frica ca nu o sa iti pot oferi nimic decat lipsuri . Sunt o lasa stiu, nu merit iertarea ta niciodata, dar nici eu nu ma voi ierta pentru asta niciodata!!!!
Am ajuns la ziua programarii , eram distrusa, in salon inainte sa adorm am vrut sa zic :- Nuuu!!!, Lasati-mi copilul!!! Dar am adormit cu gandul si m-am trezit fara el, am iesit plangand din cabinet. Abia atunci mi-am dat seama de crudul adevar, imi atingeam burta si stiam ca nu mai e acolo. Nu mai simteam viata aia in mine, viata aia care ma facea sa cred sa sper sa visez la un miracol , simteam doar un vid, un crater care mi-a paralizat inima si mintea. Eram in stare de soc, nu mai vedeam dintr-o data nici un sens pentru viata mea, imi veneau in mintea doar moduri prin care sa imi pun capat vietii.
Apoi i-am reprosat lui, ca mi-a intors spatele, ca a ales crima ca era mai convenabila, ca viitorul lui se masoara in bani si ca m-a impins sa renunt la ce iiubeam mai mult decat propria viata.Si s-a ajuns la cearta. Si la lovituri, in abdomenul proaspat lipsit de viata scpumpului meu copilas,lovituri pe care deja consideram ca le merit, deja nu mai ripostam. Consideram ca oricum nu merita sa traiesc, am renunat la ce iubeam mai mult, de ce as merita ceva bun de la viata.
Zilele treceau pentru mine toate la fel, nu tin minte multe din ele, stiu doar ca in fiecare noapte ma rugam sa mor, si adormeam plangand, ascunzandu-ma dupa plapuma.Dar imi amintesc visele, visam mult si vise frumoase, cu al meu copilas, in visele mele el ma iertase demult. Am devenit un spectator in propria viata, am ajuns sa cantaresc 44 de kilograme. Lumea ma intreba daca sunt bolnava, desi sufletul meu era tandari nimeni in afara de mama mea nu citea durerea ce ma macina,imi ascundeam bine durerea, si evitam contactul cu lumea. Traiam in lumea mea cu gandurile mele de vinovatie, pe X il iubeam inca la fel de mult,si ii iertam greselile, fara sa imi ceara, ii ziceam cca il iert, si asta il facea sa simta nevoia sa imi aplice corectii mai dese. Nu doream sa fiu fericita, asteptam sa mi se vindece ranile, si apoi sa ma gandesc si la viitor.
Ma gandeam ca daca eram casatorita, nu se ajungea la asta, ai mei nu mi-ar fi intors spatele, si bebele traia.
M-am casatorit studenta fiind, X parea sa se poarte mai frumos cu mine, ma simteam fericita si iubita din nou. Dar fericirea nu a durat mult, o parte din mine il ura deja, pentru toate vorbele urate pentru fiecare amenintare apoi palma apoi pumn , una il iubea insa din toata inima.
Intr-o oarecare masura eu consideram ca merit sa fiu pedepsita pentru greseala mea, de a renunta asa usor la propriul meu copil asa ca nici nu ripostam. Din cauza mea nu exista bebele meu, din cauza mea s-a ajuns la tot. El evident considera justificat sa ma loveasca, era vina mea pentru ca nu voiam sex , era vina mea ca ii ceream explicatii pentru comportamenul lui, era vina mea ca am cuvant de spus, era vina mea ca mancarea nu avea gust ca al unui master chef, era vina mea ca jobul meu aducea venituri putin mai mic in casa,era vina mea ca nu ascultam amenintarile, si asltel ajungea sa le duca la capat, si toate aceste vine il faceau sa se comporte josnic, sa imi adreseze apaletive urate, sa ma acuze de tot ce ii venea in cap.
Cu toate astea inima mea tradatoare inca iubea , nu a reusit violenta, spatele intors, inselatul, vorbele urate, gelozia, sa diminueze cu nimic sentimentele care salasluiau in inima care simteam ca imi tradeaza propria ratiune.
Intr-o dimineata dupa multe sanse care nu mi-au fost niciodata cerute dimpotriva s-a ras pe seama lor,m-am trezit suparata si mai hotarata ca intotdeauna am zis gata, mi-am dat seama ca eu las o persoana care nu merita nici macar iubirea mea, sa ma pedepseasca pentru o vina care o sa o port in suflet mereu, o vina pentru care nici macar Dumnezeu nu mi-a luat viata desi am cerut noapte de noapte , inca de la intreruperea sarcinii .
I-am spus: -Gata!Eu am putut renunta la copilul meu pe care il iubeam mai mult decat propria mea viata, crezi ca la tine nu pot sa renunt?Daca mai ridici odata mana la mine , adio. Si eu am maini sa dau, si obiecte din casa sa le sparg de tine. Crezi ca ti-am acceptat comportamentul ca nu pot trai fara tine sau crezi ca eu consider ca am meritat sa ma lovesti? Te inseli. Eu consideram ca merit sa fiu nefericita din motive pe care nu nu le vei intelege niciodata. Nu consider ca am nici o datorie in fata ta, nu te-am mintit, nu te-am inselat, niciodata nu ti-am facut rau intentionat, si tot eu sunt cea care iti cer iertare daca ti-am gresit, nu pentru ca ma simt vinovata, pentru ca poate in mintea ta consideri ca am o vina ascunsa pentru comportamentul tau, si doresc sa stiu si eu care e vina care o am.
Doar s-a simtit provocat, deci evident ca a ridicat mana la mine. Si i-am spus Adio. Si el radea si ma insulta, si imi zicea : Si unde mergi tu la ora asta, hai sa te vad "carnat-o" aaa te-ai vb cu unul din f..aii tai si crezi ca sunt cretin, ca sa pic eu de vina asa-i? Asta era planul tau? Sa te vad ca pleci!!! Eu nu cred asta!!.
Eu disperata imi strangeam laptopul facut tandari inainte cu cateva minute si ii scriam ultimei persoane cu care am vb pe messenger ca il las, ca o sa iasa cu vanatai, (simteam nevoia sa spun cuiva adevarul, stiam ca asa nu o sa accept , de rusine, si din cauza privirii cu mila pe care nu o suport la nimeni)ca imi pare rau dar nu pot vorbi. Aceea persoana pe care o stiam doar din vedere desi de mult timp side care deja imi era rusine, dupa ceea ce am afirmat(nimeni nu banuia violentele fostului) ,(speram sa nu mai dau ochii cu ea niciodata )mi-a zis : -Si stai acolo sa te loveasca? Rusinea m-a lovit mai rau,cautam o scuza, si nu mi-a venit nimic in minte, mi-am dat seama ca nu exista scuze pentru ce acceptam eu.
I-am spus ca nu am unde sa plec, dar sa fie linistit ca si eu am maini cu care sa dau. Raspunsul meu nu a fost multumitor, mi-a spus daca nu am unde sa merg sa merg la el si apoi gasesc alta locuinta, dar sa nu stau asa. Nu aveam incredere in el, dar ma gandeam ce pot sa patesc mai rau,deja am fost violata de propriul sot, lovita pana la lesin, torturata emotional, de moarte nu imi era frica. Eu niciodata nu am intrat in casa unui barbat nici macar cunoscut sa fie, de fapt nu am iesit cu alt barbat numai cu sotul, In rest tangenta aveam doar cu fetele. Am refuzat politicos, i-am spus ca daca se ajunge la violenta urata, o sa apelez la el, mi-a dat deja si adresa, dar eram sigura ca nu se va ajunge la asta.
I-am spus inca odata celui de langa, cere-ti iertare acum sau in momentul asta plec pe usa, imi iau laptopul si haina pe mine si am plecat. In loc de iertare am primit 2 maini pe gat care mi-au tinut aerul blocat in plamani pana mi-am vazut viata in fata ochilor. Mi-am luat geanta in spinare, si am plecat, privind din taxi in urma vedeam ultima imagine a lui X disperat in spatele taxiului. Am stiut ca o sa doara,ca imi va fi greu sa nu dau inapoi, ca eu voi suferi din toata povestea, ca eu voi fi cea vinovata, si mi le-am asumat pe toate am stiut ca s-a terminat tot in acel moment, aceea durere din inima, acel gol inconfundabil, care il ai cand pierzi pe cineva, l-am avut in drumul cu taxi spre slavatorul meu miraculos.
Apoi mi s-a cerut prima sansa , dar eu am dat deja inca prea multe , adevarat e ca nu le-a cerut nimeni, si era deja tarziu,,,,
A urmat un drum greu, am decis sa zic nu inimii, care deja m-a tradat,mi-a adus lacrmi destule, am zis nuuu si am strans din dinti de cate ori lacrimile lui X ,care s-a trezit dintr-o data ca m-a pierdut,ma trageau inapoi, dar m-a ajutat multi si el, pentru ca apoi au urmat insulte, iar lacrimi, si eu am invatat sa le ignor pe toate si sanu ma mai abat de la prima decizie buna din ultimii ani :) .
Am inchis un capitol din viata mea. Azi e unul nou deja deschis, o noua casatorie, o noua viata, o noua iubire, noi sperante:) , azi stiu ca eu sunt singura responsabila de fericirea si nefericirea mea, eu si alegerile mele.
Iar in legatura cu salvatorul meu miraculos, hmmm ce pot sa spun decat ca el este sotul meu actual, dovada ca si in ceva rau poti intalni ceva bun este el, daca nu traiam tot ce am trait azi nu eram cu el, si pentru asta nu as schimba nici o lacrima din trecut :)
Ce am invatat eu din povestea asta?Am invatat in viata ca uneori trebuie sa ierti ca sa treci mai departe chiar daca nu ti se cere iertare, si cand oferi orice, e bine sa o faci necondionat , altfel mai bine renunti la idee dar asta e deja alta poveste.:) Va urez tuturor celor care mi-ati citit povestea, sa aveti parte de fericire si sa nu uitati niciodata ca iubirea nu face rau, nu doare, si nu cere sacrificii.




publicata in 2013-09-17

Love, romance and relationship quotes for your soul

• 'The opposite of love is not hate, it's indifference.'
  ~ Elie Wiesel
• 'I'm in the mood for love
  Simply because you're near me.
  Funny, but when you're near me
  I'm in the mood for love.'
  ~ Dorothy Fields
• 'This is one of the miracles of love: It gives ... a power of seeing through its own enchantments and yet not being disenchanted.'
  ~ C S Lewis