Azi am fost la Râmnicu Vâlcea… Soare. Lume multã. ªi câte amintiri!… Fotografii pentru tabloul de terminare a liceului. Doamne, când au trecut anii? Stau ºi mã privesc în adâncul sufletului ºi mã gândesc cã eu am rãmas aceeaºi fetiþã… Uniformã de elevã, bluzã bleu, numãr matricol, codiþe rãsucite din pãr castaniu, biluþe albe… Merg prin oraº tot cu aceeaºi sfialã de licean ºi aceeaºi strângere de inimã…
Am apucat-o fãrã sã vreau pe strada Luminii… ºi m-am oprit la casa care odinioarã purta numãrul 241, dar numãrul nu mai era… La uºa din fund, un lacãt strãlucea în razele soarelui. O tresãrire… “Acolo nu locuieºte nimeni!”…O femeie a ieºit dupã treburi. Aceeaºi femeie care atunci mi-a spus: “Da, aici locuieºte!”… ªi am trecut… dar m-am întors sã mai privesc o datã: tot nimeni…
Nici o amintire? Ba da… Un bãiat cu pãr blond-castaniu, ochi cãprui, ca ai mei, un bãiat neastâmpãrat ºi veºnic iscoditor, care ºi-a închis plictiseala, sau poate chiar dragostea, acolo, între mormane de cãrþi ºi reviste… Mai demult, un copil care se juca…
ªi, tãcutã, am colindat oraºul cu imaginea copilului în minte. Sãrmanul copil! Poate nici nu s-a jucat…
Strada aceea nici nu avea copii… Sau poate nu-i întâlnisem eu niciodatã. Dar de ce imaginea copilului, când eu nici nu-l vãzusem?
Iartã-mã, ecoul paºilor pe trotoarul pustiu mi-a redeºteptat în suflet crâmpeie din ziua aceea… Îþi mai aduci aminte? Era primãvara sau toamna? Ba nu, precis era iarna, da, da, cãzuse zãpadã multã afarã… ºi la tine era cald… þin minte bine soba vãruitã proaspãt, cu douã gutui uriaºe puse pe plitã… vrafuri de cãrþi ºi reviste aruncate pretutindeni… o masã de brad, un pat cu macaturi de lânã pe el… ºi vaza aceea de pe masã, cu doi trandafiri în ea… Chiar, de unde aveai tu trandafirii aceia?
Când am intrat, tocmai scriai niºte versuri… Îþi aminteºti?… “Sãrutã-mã, sãrutã-mã, iubito, azi vom dormi pe plajã ca pescarii…” Ai încremenit. O clipã am crezut cã o sã mã dai afarã. Apoi m-ai îmbrãþiºat, sãrutându-mã sfios pe ochi. “Asta înseamnã despãrþire”, mi-am zis eu. Dar tu nu credeai în superstiþii ºi m-ai rugat sã stau jos, pe pat… Câþi ani sã fi trecut de atunci?
Ochii tãi, mâinile tale – toate vorbeau pentru tine. Tu, însã, tãceai. Doar inima, pe care-o simþeam zbãtându-se lângã pieptul meu, doar ea îmi da sã înþeleg ce luptã se defãºura în adâncul fiinþei tale… ªtiu, la început te-ai temut de vizita mea… Apoi ai înþeles… ªi mâinile tale mângâiau în aer forma trupului meu, coborând mereu mai aproape, pânã când nu a mai fost nevoie nici de ele…
Bluza aceea albã, cu mulþi nasturi, pe care nu ºtiu din ce cochetãrie vanã o luasem atunci pe mine, bluza aceea o pãstrez ºi acum, undeva, într-un colþ de servantã… Simt încã viu pe piele tremurul mâinilor tale, încercând sã desfacã, stângaci, nasturii de la bluzã… Ce noapte, ce noapte!… “Nu-i aºa cã n-ai sã mã uiþi niciodatã?”…”Niciodatã”. ªi gurile noastre se cãutau însetate… Naivi, credeam în jurãminte. De ce oare, de ce oare?


publicata in 2014-04-30

Love, romance and relationship quotes for your soul

• 'No man is truly married
  until he understands
  every word his wife is NOT saying.'
  ~ Unknown
• 'What lies behind us, and what lies before us are tiny matters compared to what lies within us.'
  ~ Ralph Waldo Emerson
• 'The opposite of love is not hate, it's indifference.'
  ~ Elie Wiesel