Rugaciune catre Sf Arhanghel Mihail

rugaciune scrisa de maria

Sfinte ºi mare Arhanghele al lui Dumnezeu, Mihaile, care cel dintai în­tre îngeri stai dinaintea Treimii celei negrãite, sprijinul ºi pãzitorul neamu­lui omenesc, care ai zdrobit în Ceruri cu oºtile tale capul prea-trufaºului dia­vol ºi rusinezi pururea pe pãmânt rãutatea ºi viclenia lui, la tine alergãm cu credinþã ºi ne rugãm þie cu dragoste: fii pavãzã nestricatã ºi coif tare Sfintei Bi­serici ºi neamului nostru dreptcredincios, pãzindu-ne cu spada ta purtãtoare de fulgere de toþi vrãjmaºii vãzuþi ºi ne­vãzuþi.

Nu ne lãsã pe noi, o, Arhanghele al lui Dumnezeu, fãrã ajutorul ºi ocrotirea ta, pe cei ce lãudãm astãzi sfântul tãu nume. Iatã cã, deºi mult greºiþi suntem, nu voim sã pierim întru fãrãdelegile noastre, ci sã ne întoarcem la Domnul, ca sã ne cãlãuzeascã spre lucruri bune. Lumineazã minþile noastre cu lumina feþei lui Dumnezeu, care strãluceºte tot­deauna pe fruntea ta ca un fulger la arãtare, ca sã putem pricepe care este voia lui Dumnezeu, bunã ºi desãvârºitã, în ceea ce ne priveºte, ºi sã cunoaºtem toate câte se cuvine nouã sã le facem ºi câte sã le trecem cu vederea ºi sã le pãrãsim. Întãreºte-ne cu harul Domnu­lui voinþa slabã ºi dorirea lipsitã de vla­gã, ca întãrindu-ne în legea Domnului, sã încetãm a ne mai primejdui cu cu­getele pãmânteºti ºi cu poftele trupeºti, aplecându-ne, dupã asemãnarea copii­lor lipsiþi de minte, cãtre frumuseþile degrabã pieritoare ale lumii acesteia ºi uitând în chip nesãbuit cele veºnice ºi cereºti de dragul celor stricãcioase ºi pãmânteºti.

Mai presus de toate acestea, cere de Sus pentru noi duhul adevãratei pocãinþe, întristarea cea nefãþarnicã dupã Dumnezeu ºi zdrobirea pentru pãcatele noastre, ca zilele ce ne-au mai rãmas din aceastã viaþã trecãtoare sã le chel­tuim nu spre plãcerea simþurilor ºi hrãnirea patimilor noastre, ci

întru îndrep­tarea cu lacrimi de credinþã ºi zdrobire a inimii, cu nevoinþele curãþiei ºi cu bineplãcutele fapte ale milostivirii.

Iar când se va apropia ceasul sfârºitului nostru, al slobozirii din legãturile aces­tui trup pieritor, nu ne lãsa pe noi, Arhanghele al lui Dumnezeu, fãrã de apã­rare împotriva duhurilor rãutãþii care sunt în vazduhuri ºi obiºnuiesc a împiedica urcuºul sufletului omenesc la cele de Sus, ca pãziþi fiind prin tine, fãrã îm­piedicare sã ajungem în sãlaºurile prea-slãvite ale Raiului, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaþã fãrã de sfârºit. ªi învrednicindu-ne a vedea prealuminatul chip al Preabunului nos­tru Domn ºi Stãpan, ºi cãzând cu la­crimi la picioarele Lui, cuprinºi de bucu­rie ºi umilinþã sã strigãm: slavã Tie, Preaiubitul nostru Mântuitor, Care pen­tru preamulta dragoste pe care o ai faþã de noi, nevrednicii, ai binevoit a trimi­te pe îngerii Tãi ca sã slujeascã mân­tuirii noastre! Amin !


publicata in 2012-11-11

Citeste si alte rugaciuni trimise de vizitatori

  • Rugaciune Ajutatoare
  • Rugaciune facatoare de minuni
  • Rugaciuni miraculoase
  • Cred in Dumnezeu numai la nevoie
  • Rugaciune zilnica pentru dorinte
  • Rugaciune inainte de post
  • Rugaciune
  • Ingere
  • Citeste aceste rugaciuni la vreme de supare, amaraciuni si griji.
  • Rugaciune Sfanta
  • Rugaciune pentru impacare, intelegere si iubire
  • Acatist de multumire Slava lui Dumnezeu pentru toate
  • Inparate Ceresc
  • Acatistul Sf.Mucenic Mina
  • Acatistul Sf.Arhangheli Mihail si Gavril
  • Acatistul Sf.Ierarh Nicolae
  • Acatistul Sf.Ierarh Nectarie din Eghina
  • Acatistul de pocainta pentru prunci avortati
  • Rugaciune la Ingerul Sfint
  • Rugaciune catre Sf Arhanghel Gabriel
  • Rugaciune catre Sf Arhanghel Mihail
  • Rugaciune pentru familie
  • Rugaciuni pentru fiul meu
  • Rugaciuni pentru fiul meu
  • Scrisoare catre Dumnezeu
  • Rugaciunea catre Sfantul Cauzelor Pierdute
  • Rugaciunea catre Arhanghelul Rafail.
  • Cruce-n cer,Cruce-n Pamant
  • RUGACIUNEA PARINTELUI ILARION ARGATU
  • Rugãciune pentru vederea pãcatului propriu (de Sf.Ignatie Briancianinov)
  • Tata te iubesc
  • Inchinarea corecta
  • Rugaciune Divina Sfânta de purificare
  • Pentru mamicul meu
  • RUGA IN NOAPTEA DINTRE ANI
  • Iertare

  • Citate de dragoste

    • 'Sunt în starea de a iubi
      Pur și simplu pentru că ești aproape de mine.
      Ciudat, dar când ești aproape de mine
      Sunt în starea de a iubi.'
      ~ Dorothy Fields
    • 'Munca și dragostea – acestea sunt fundamentale. Fără ele există nevroză.'
      ~ Theodor Reik
    • 'Unde dragostea domnește, nu există voință de putere; iar unde puterea predomină, acolo dragostea lipsește. Unul este umbra celuilalt.'
      ~ Carl Jung