E primãvar-acu în calendar;
se dezmorțește totul în naturã.
Hainele ți-s transparente iar
și-s predispus din nou la aventurã.

Viața, iarãși, are clorofilã,
iar tu, din nou, ai sânge în obraz;
E vremea sã deschid o nouã filã,
sã reașez ghivece pe pervaz,

sã-mi fac, din nou, un plan de viațã bunã,
sã ies, cumva, din lunga hibernare,
sã nu-mi mai plâng atât de mult în strunã,
sã ies din nou, candid, la drumul mare.

Cã nu mai am resortul tinereții,
cã mã privești ca pe-un artefact,
cã nu mã mai amuz ca toți bãieții
și-s predispus sã fac oricând infarct

sunt semne-adânci, de veteran,
pe care le-oi ascunde, dacã pot…
Dar, fiindcã Dumnezeu mi-a dat încã un an,
e ca și când mai am sã trec un hop.

Voi fi, astfel, un martor detașat,
fãrã vreun rol sub spotul de luminã,
observator cuminte, așezat,
precum un spectator la strapontinã.

Sau, fi-voi un sufleur chircit prin fose,
machior ce-ascunde grimasa unui rid,
autor de epigrame și de glose,
sau, cine știe, un biet bãtrân rigid.

Orice-aș mai face, ori ce-aș mai putea fi,
din cele care viața mi le rezervã-n tainã,
un lucru este sigur, și-aș vrea ca tu sã-l știi,
când despovãrat voi fi de-a cãrnii hainã:

Ai fost o primãvarã pentru mine,
fãrã-nceput și fãrã de sfârșit,
un izvor cu ape cristaline,
un miraj, un tâlc nedeslușit.

Ai fost tu, încã, atâtea alte lucruri:
sunet și imagini, izvor de-alegorii,
chiar dacã par toate, acum, doar niște mucuri
rãmase dintr-o noapte de orgii.

Mi-ai fost reginã, ți-am fost poet de curte,
mi-ai fost cãlãu, ți-am fost un osândit;
dar viețile ce ne-au fost date, scurte,
numai așa, intens noi le-am trãit.

Ți-am fost, secret, iubit între iubiți,
am construit cu tine o mie de povești;
Sã-ți amintești cã trebuie sã uiți,
sã uiți cã trebuie sã-ți amintești.

Ș-am trãit sã-ți spun, sã nu-ți spun oare,
cã sensul vieții, ce-l caut ne-ncetat,
de n-ai fi fost cumva o întâmplare,
puteam sã jur, în tine l-am aflat.

E toamnã iar în calendar;
zemos de copt e totul în naturã.
Tu ești frumoasã, nici nu ai habar
cã s-a-ncheiat a vieții uverturã.

Natura va intra, din nou, în hibernare;
Pe tine te-o cuprinde încã un plictis
gândindu-te ce bine-a fost la mare
cu zile calde și nopți albe, de vis…

Voi pleca și eu, cu gându,-n altã parte;
n-o sã-mi iau repere nici spațiu și nici timp;
imponderabil, voi cugeta la moarte,
la ce tot poa’ sã fie al vieții rost și nimb.



Voi atârna de întrebãri și îndoieli
ca o livadã plinã de rod și de lãcuste,
ca norii grei de apã și polei,
ca o presiune mare în locuri prea înguste.

Ca sã îndur în mine lumi învolburate
pe tine te-oi seduce și preface
în proptea, în paratrãsnet, în supape,
dar și-ntr-o pernã moale ce mi-o induce pace.

Ca electronul fațã de nucleu
muri-voi centripet sau centrifug;
doar tu mã ții sã fiu încã tot eu,
împãcat cu sine, ne ars de-al vieții rug.


publicata in 2011-04-11

Citeste si alte poezii de dragoste trimise de vizitatori

• De nu-i fi tu
• De-as avea...
• ,, Ai fost cândva,, de Ostrovari Nicoleta 💛
• Trandafirul de searã
• Ochii tai
• N-am cum
• Dragoste din univers
• O stea
• aniversare
• Ce simt acum!

Citate de dragoste

• 'Dragostea este un act de iertare nesfârșită, o privire blândă care devine un obicei.'
  ~ Peter Ustinov
• 'Dragostea înfrânge timpul. Pentru îndrăgostiți, un moment poate fi o eternitate, iar eternitatea poate fi o bătaie de ceas.'
  ~ Mary Parrish
• 'Dragostea este o energie care există de la sine. Este propriul său valoare.'
  ~ Thornton Wilder