2
Mi-am tăiat în suflet temple,
Chip cioplit s-așez în
ele,
Cerbii mei au să-l contemple
Adunați sub ploi de stele.
Brazii
mei înalți și plopii
Sub poleiuri de zăpadă,
Înmulțit în mii de
copii,
Chipul tău au să ți-l vadă.
Iar izvorul
înserării
Oglindi-va-n ape pale
Arcul strâns al cugetării
De pe bolta
frunții tale.
Peste stânci mi s-or desprinde
Flăcări verzi, când ai să
treci,
C-o privire vei aprinde
Roua ierbii mele, reci.
Dacă alte
lumi, plecată
Cu-ai tăi pași ai să alinți,
Îți va fi și-atunci
păstrată
Urma pașilor fierbinți.
Căci foșnindu-ți unduirea
Calmă,-a
palmelor subțiri,
Mi-a stins până și-amintirea
Trecătoarelor
iubiri.
Doar o singură iubire
Lâng-a ta o mai păstrez -
Este prima
mea iubire,
Ea mi-a dat în viață-un un crez.
Ea, al vieții mele
soare,
Încălzi-va din senin
Toate cântecele care
Ție am să ți
le-nchin.
4
Mergeam tăcuți alături, străini, odinioară
Și
presimțeam că astăzi voi fi îndrăgostit
De fața ta curată ca zorile de
vară,
De părul tău de aur împletit.
Dar nu știam că nimeni n-are să
poată șterge
Văpăile din inimi, acest pojar nestins,
Că pe cărări de
sticlă alături ne vor merge
Ideile, îmbrățișate strâns.
Că prins de-o
vrajă nouă și-atotcuprinzătoare
Voi părăsi boema cu gustul ei amar,
Că
vinul, deși-mi place când scapără-n pahare,
Mă va-mbia din ce în ce mai
rar.
Văzusem frumusețea privirilor semețe,
Izvoare de lumină, de umbre
și scântei,
Dar bănuisem numai adânca frumusețe
De dincolo de ochii mari
și grei,
Ce mai târziu, prin lupte lăuntrice-am aflat-o
Și-o aflu-n
întregime în fiecare zi
Iluminându-mi viața cu flacăra-i curată
Fără de
care n-aș putea trăi.
5
Steaua polară pe cer, departe,
În
scurgerea timpului nu are moarte
Statornic arde în orice seară,
Capăt de
osie, steaua polară.
Stelele, luminile, roiuri astrale
Se-nvârt în jurul
osiei sale.
Sobră-armonie pururea vie,
Nezdruncinată putere-n
tărie.
Osie-a luminilor, dacă te-ai rupt,
Lumile cad huruind
dedesubt,
Ca-nvălmășite de tari alcooluri
Lumile cad fulgerate în
goluri!
Îngrozitoare schimbare atunci:
Floarea vulcanilor crește din
pungi,
Pale se sting ale luncilor flori,
Mori, vegetație, suflete,
mori.
Arde o stea între multele stele,
Arde pe ceruri și pe
drapele,
Capăt de osie - roșie stea -
Osia trece prin inima
mea.
Lumea-mi se-nvârte pe osia dură
În anotimpuri de frig și
căldură,
Și când furtunile mă bântuiesc,
Cerbii și vulturii mei o
privesc.
Dacă s-ar frânge osia mea,
Cerbii și vulturii mei ar
zbura,
Spre alte lumi ar zbura și-ar țipa,
Dacă s-ar frânge osia
mea.
Ar năvăli pustiirea secretă,
Cântecu-ar prinde scrâșnet de
cretă,
Cerbii și vulturii mei ar zbura,
Dacă s-ar frânge osia
mea.
Osia mea-i doar o parte, știu bine,
Osia mare trece prin
mine,
Osia este numai o parte
Din marea osie, fără de moarte.
Osia mea
nu se frânge nicicând,
Trece prin miezul acestui pământ,
Pe ea, iubito,
sunt lumile noastre,
Două planete, mărgele albastre.
Alta poezie de dragoste de Nicolae Labis
Am iubit...