Acum trei luni, când lumina amurgului se îmbina cu cea a serii, am fãcut o cãlãtorie în sufletul iubitului, grãbitã, deoarece Toamna aºternea nãmeþi de vise peste clipele desfrunzite ale speranþei.
Am aºteptat mult, poarta sufletului era ferecatã ºi doar dorinþa mea nesãbuitã de a-i citi gândurile mi-a dat puteri de a înlocui tãcerea cu versuri plânse de dor. Privirea albastrã a iubitului, metalizatã, de ce oare ?, a supãrat Universul ce încãpea acum într-un geamantan cumpãrat de la Târgul de Antichitãþi acum câþiva ani. Sfioasã, i-am mângâiat mâna, rece ca un sloi de gheaþã, ºi am simþit cum iubirea se topeºte repede fãrã ca Primãvara sã fi venit. Mi-am udat sufletul cu apa divinã a cerului ºi Iubitul a râs, de ce oare ?, hohote de râs ce se propagau din an în an ºi pe care ecolul le multilplica în mii de sãgeþi, obosindu-mã.
Luna, uimitã ºi ea de torentul indiferenþei Lui, trimitea spre mine mângâieri calde, diafane, dar ce nu puteau înlocui îmbrãþiºãrile din noaptea uitãrii.
- Nu te-ai schimbat…..sau poate privirea…, privirea are ceva din trecutul nostru, dacã –mi aduc bine aminte, seamãnã a sentinþã.
- Nu-þi aduci aminte, dragul meu ! Timpul ne e prieten sau duºman, dar pentru tine e neutru. I-ai întors spatele uitând cã prezentul te aºteptã cu struguri brumaþi ce n-o sã mai dea în vinul iubirii.
- Iarãºi îmi reproºezi... De ce ai venit?
- Sã verificãm balanþa vieþii. Fãrã tine nu s-ar fi dezechilibrat atât de mult, fãrã tine nu aº fi avut nevoie de mii de foi pe care sã-mi notez stângãciile din nopþile când vântul trântea cu putere poarta sufletului tãu. De ce-ai incuit-o, iubite ?
Iubitul râdea, aprinzâdu-ºi tacticos un Kent. Cu miºcãri studiate, fãcea rotocoale de fum pe care le împrãºtia nepãsãtor în noapte, ºi atunci am înþeles cã sufletul sãu iubitor este doar iluzia ce-mi dã puterea divinã de a pãºi nerãbdãtoare spre mâine. Privea degajat în jur fãrã sã audã pasãrea albã ce-ngânã o baladã, fãrã sã simþã emoþia revederii ce fãcuse din mine FEMEIA ANOTIMPURILOR. Nimic din ce se cheamã « trecut » nu-l mai impresiona, sufeltul îi devenise un un imens « gol » în care aº fi putut sã mã rãtãcesc din prea multã dragoste.
Drumul sufletului era destul de anevoios, de o parte ºi de alta prãpãstii, doar în depãrtare, acolo unde cerul se uneºte cu pãmântul, se zãrea o undã de speranþã ce cãpãtase forma unei linii verticale. Am vrut sã mã-ndrept spre ea, dar a strigat cu furie :
- Nu mergem acolo !
- De ce nu se poate ? Priveºte cât de frumos s-a împodobit amurgul pentru venirea noastrã !
- Nu, nu merg…Mã dor orele aºteptãrii ºi abisul spre care vrei sã mã-ndrepþi seamãnã cu sufletul meu. Ce-aº mai gãsi în el dupã atâta amar de vreme ?
- Lasã-mã sã caut în ungherele ascunse taina despãrþirii ºi a iubirii. Voi gãsi flori de pe Dealul Fãgãduinþei ºi petale de lacrimi uscate din vremea când numãram stelele culcaþi în cãpiþa de vise.
I-am mângâiat buzele ce îngânau aceeaºi melodie « Hai,vino iar in gara noastrã micã… », în timp ce ploaia ducea aspre alte timpuri frânturi de dor.
- E intuneric…Sufletul nu se poate citi ca pe o carte deschisã…, am spus încet, încet, ºi o batere de aripi se auzea tot mai aproape de noi.
Stãtea nemiºcat, nu-l mai interesa nimic din prezentul nostru.
- Mi-e sete ! Dã-mi apã.
Am adunat în pumni picãturi de ploaie ºi de lacrimi pe care iubitul le-a sorbit cu nesaþ ªi-a acoperit faþa cu mâinele mele nespus de calde ºi picãturile de ploaie cãdeau reci ca între doi strãini.
Fãrã sã-ºi dea seama, eu deja ajunseserãm în acel mai îndepãrtat ungher al sufletului, lovindu-mã, pe întuneric, de mici amintiri care împietriserã de atâtea ore absente. Cãutam cu nesaþ Geneza iubirii pe care eram sigurã cã am pus-o în sertarul din dreapta sufletului. Îl deschid cu mare greutate, ruginiserã balamalele din cauza clipelor neputincioase ale aºteptãrii, dar sertarul era gol. Nici mãcar o fãrâmã de amintire nu s-a rãtãcit in acest noian de vise. « Poate am greºit sertarul », îmi spuneam neputincioasã, « Sau poate… Nu, la asta am sã mã gândesc mai târziu… »
Am urcat dealul ce ducea spre inima lui ºi de unde porneau dune, auzindu-se urletul sfâºietor al trecutului despletit în doliu. Mi-a fost fricã în acel moment sã nu fiu sfâºiatã de colþii neiertãtori ai destinului care de un timp încoace îmi tot fluturã bestia arãmie a uitãrii. M-am strecurat în celãlalt ungher al sufletului unde am gãsit foi îngãlbenite pe care notam iubirea ºi noaptea iubirii. Le-am strâns cu grijã pentru a le reciti într-o altã noapte când stelele dorm.
- Mi-e sete ! Mi-e sete ! repeta iubitul cu sufletul uscat de dor.
Cum sã fi trezit la viaþã ceea ce sufletul uscase?
Ploaia se liniºtise. Ici-colo se auzeau greieraºii ºi o muzicã divinã a cuprins Universul în timp ce iubitul cãlãtorea spre o lume iluzorie doar a lui


publicata in 2012-07-22

Citate de dragoste

• 'Amărăciunea închide viața; dragostea o eliberează. Amărăciunea paralizează viața; dragostea o împuternicește. Amărăciunea face viața acră; dragostea o îndulcește. Amărăciunea îmbolnăvește viața; dragostea o vindecă. Amărăciunea orbeste viața; dragostea unge ochii ei.'
  ~ Harry Emerson Fosdick
• 'Am fost uimit că oamenii pot muri martiri pentru religia lor - m-am cutremurat la gândul acesta. Nu mă mai cutremur.
  Aș putea fi martirizat pentru religia mea. Dragostea este religia mea.
  Și aș muri pentru ea. Aș muri pentru tine.'
  ~ John Keats
• 'A trăi este ca și cum ai iubi -
  toată rațiunea se împotrivește,
  și toate instinctele sănătoase sunt pentru asta.'
  ~ Samuel Butler, Life and Love