Intalniri

4 feluri in care oamenii nesiguri incearca sa para importanti

barbati nesiguri

Siguranta si stapanirea de sine sunt doua dintre cele mai importante semne ale maturitatii. De aceea, de multe ori, atunci cand ne cautam un partener de viata, ne dorim alaturi o persoana care stie ce isi doreste, care stie sa isi urmeze visurile si care este sigura pe propriile forte si pe propria capacitate de a si le implini.

Oamenii nesiguri pe ei sunt de multe ori dependenti de ceilalti iar in relatie, codependenti de parteneri, sunt gelosi si suspiciosi. Comunicarea este mai dificila si ea, deoarece la un moment dat poate interveni paranoia. Prin urmare, daca iti doresti un partener care sa nu se incadreze in aceasta categorie, trebuie sa stii din capul locului care sunt semnalele de alarma pe care sa le urmaresti inca de la prima intalnire sau de ce nu, chiar dinainte, daca ai ocazia de a cunoaste persoana respectiva intr-un cadru social neutru. Iata-le pe cele mai importante dintre ele:

Pretinde ca e mereu pe fuga, mereu grabit

Oamenii care vor sapara importanti, cu multe probleme pe cap dar in acelasi timp siguri pe ei si stapani pe situatie, se vor comporta ca si cum ar avea mereu calendarul plin, fiind mereu pe fuga, ca si cum le-ar fi extrem de greu sa isi gaseasca cateva minute pentru tine. Privesc ceasul frecvent, isi verifica mesajele, isi dau importanta parand preocupati. Pana la urma, cu totii stimca pe masura ce urcam scara sociala, avem din ce in ce mai putin timp sa ne relaxam…

Foloseste termeni pretentiosi pentru a descrie evenimente ordinare

Pesemne ca ai auzit multi oameni discutand in acest fel in incercarea de a impresiona, de a ii face pe cei din jur sa creada ca sunt stapani pe situatie si ca in acelasi timp sunt importanti. O banala sedinta devine un „board meeting” sau un „conference call”. O intalnire cu un client e un „business meeting” si asa mai departe. In general persoanele nesigure incearca sa isi dea importanta prin folosirea unor termeni straini pentru a defini evenimente banale,ascunzand in acest fel banalitatea lucrurilor sub umbra unei exprimari pretentioase care in acelasi timp nici nu necesita un limbaj evoluat. Sigur, sunt si cei tineri care folosesc deja termeni din alte limbi ca norma a vorbirii directe insa nu de ei trebuie sa te feresti.

Pare mereu preocupat de ceva

Oamenii ocupati si importanti sunt mereu ingrijorati,preocupati de fel si fel de lucruri. Prin urmare, un om nesigur pe el, va incerca sa mimeze acest comportament, dandu-si importanta peste masura. Il descoperi datorita faptului ca, la fel ca orice om care incearca sa induca in eroare, va duce acest comportament la extrem, exagerand.

Te face sa il astepti la o intalnire

Oamenii nesiguri pe ei care incearca sa mimeze comportamentul celor importanti si ocupati, vor incerca cu tot dinadinsul sa iti dovedeasca ca asa stau lucrurile. Prin urmare, nu te astepta la punctualitate din partea unei asemenea persoane, chiar daca planifici intalnirea intr-o dimineata de weekend. Mai mult, lasandu-te sa astepti, te pune automat si intr-o pozitie defensiva, o pozitie in care el are puterea, el controleaza ceea ce se intampla, pozitie de care are nevoie pentru a castiga putina incredere si siguranta de sine.

Scris de Caesar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Intalniri

Greșeli care pot ruina o primă întâlnire romantică

O mulțime de lucruri pot ruina o primă întâlnire romantică, începând cu felul în care ne programăm să ajungem la timp, felul cu care ne îmbrăcăm și oferim prima impresie …

Citeste mai departe ›
Intalniri

Cum să fii mai cuceritoare, chiar dacă ești timidă

Sunt mulți oameni care din cauza timidității au probleme în a-și găsi persoana potrivită și de a face primii pași într-o relație. Nu trebuie să fie așa însă. Chiar dacă …

Citeste mai departe ›
Intalniri

Cum să debordezi de încredere la prima întâlnire

O primă întâlnire va fi întotdeauna un motiv de stres și asta pentru că în principiu, e ca și cum ai merge la un interviu de angajare. O primă întâlnire …

Citeste mai departe ›
Intalniri

Întâlnirile romantice în urmă cu 100 de ani

În urmă cu 100 de ani, întâlnirile romantice aveau o altă înțelegere și erau diferite față de cele de astăzi. În general, doi oameni care se curtau, se întâlneau de …

Citeste mai departe ›
Intalniri

4 motive pentru care eșuezi la întâlniri

Întâlnirile romantice pot fi o experiență minunată, dar pentru mulți oameni, acestea pot deveni o sursă de stres și frustrare. În timp ce fiecare întâlnire este diferită, există unele motive …

Citeste mai departe ›
Intalniri

Lucruri care indică că nu ești pregătită pentru o relație

Atunci când ești singură și îți dorești să ieși din nou la întâlniri pentru a-ți căuta perechea potrivită, trebuie să te asiguri că ești și pregătită pentru a face acest …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'Love vanquishes time. To lovers, a moment can be eternity, eternity can be the tick of a clock.'
    ~ Mary Parrish
  • 'Life without love is like a tree
    Without blossom and fruit.'
    ~ Kahlil Gibran
  • 'Bitterness imprisons life; love releases it. Bitterness paralyzes life; love empowers it. Bitterness sours life; love sweetens it. Bitterness sickens life; love heals it. Bitterness blinds life; love anoints its eyes.'
    ~ Harry Emerson Fosdick

Cautare in articole

Cele mai recente articole

relatie fericita

Metode simple de a păstra scânteia aprinsă

Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri încep să se …

Citeste mai departe ›
probleme comunicare

Relație cu probleme? Semnale de alarmă de urmărit

Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …

Citeste mai departe ›
relatii toxice

Metode prin care te poți pierde pe tine însuți în relație

E mult de muncă într-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.

Parteneri