Relatii

Problema stresului in cadrul cuplului

stresul in relatie

Stresul reprezinta o problema majora a lumii moderne. Suntem mereu pe fuga, avem parca din ce in ce mai putin timp liber, o multime de probleme pe care trebuie sa le rezolvam zi de zi. Unii dintre noi fac fata mai bine stresului, altii cedeaza la prima problema care le iese in cale, revenindu-si cu greu din fiecare incercare a vietii. Nebagat in seama insa, stresul ii poate pune la pamant chiar si pe cei mai puternici dintre noi, afectandu-ne in aceeasi masura din punct de vedere personal cat si in ceea ce priveste relatiile, in special cele intime.

Potrivit specialistilor in psihologie insa, putin stres nu strica niciodata. Chiar daca initial ne ferim cu totii de el, stresul ne poate ajuta sa fim mai buni, atat la locul de munca cat si in plan personal. El poate de asemenea ajuta la obtinerea unor rezultate exceptionale in sport, cu conditia sa existe un echilibru si nu un exces. Prin urmare, la fel ca si in cazul alcoolului, putin stres ne poate ajuta cu conditia sa il consumam cu moderatie. Pe de alta parte, excesul ne poate cauza daune majore din punct de vedere psihic dar si fizic, epuizandu-ne din toate punctele de vedere.

In cazul in care ai o problema din acest punct de vedere, cel mai important lucru pe care il poti face, este sa pornesti la drum cu o atitudine pozitiva si sa incerci sa scoti in evidenta cate ceva bun din fiecare intamplare prin care treci, fiecare problema pe care o ai si pe care reusesti sa o rezolvi.

Care sunt sursele stresului intr-o relatie?

Ei bine, multe lucruri pot cauza stres in cadrul vietii de cuplu. In unele cazuri ele sunt chiar greu de observat si de aceea le trecem cu vederea. Cand vine vorba de relatii pe de alta parte, principalele surse de stres se pot identifica si cu cauzele care duc la certuri:

  • Banii
  • Lipsa de odihna/somn
  • Epuizarea cauzata de viata de parinti
  • Socrii
  • Locul de munca
  • Sanatatea/ boala

Cuplurile care resimt puternic stresul sunt mult mai sensibile, partenerii reactionand mai repede si mai impulsiv la stimulii negativi din exterior.

Cum se poate rezolva aceasta problema majora?

Pentru a putea rezolva problema stresului in cadrul cuplului, e nevoie de comunicare, de rabdare si de multa empatie. Iata in continuare cele mai importante trei elemente:

  1. Da dovada de empatie fata de partenerul de viata si asculta-l atunci cand are ceva de comunicat. Ofera-ti ajutorul daca e nevoie si sustine-l atunci cand intreprinde ceva nou sau cand are de rezolvat o problema, fie ea personala sau de cuplu.
  2. Cere la randul tau ajutorul partenerului atunci cand simti ca lucrurile iti scapa de sub control, ori cand sarcinile zilnice te depasesc.
  3. Lucrati impreuna, in echipa, pentru a rezolva toate problemele de zi cu zi, in special cele care cauzeaza stres.

Scris de Caesar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Relatii

Metode simple de a păstra scânteia aprinsă

Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri încep să se …

Citeste mai departe ›
Relatii

Relație cu probleme? Semnale de alarmă de urmărit

Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …

Citeste mai departe ›
Relatii

Metode prin care te poți pierde pe tine însuți în relație

E mult de muncă într-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …

Citeste mai departe ›
Relatii

Lucruri simple care îmbunătățesc comunicarea

Comunicarea este unul dintre cei mai importanți piloni de susținere ai unei relații, un proces de care depinde în mare măsură calitatea vieții de zi cu zi a celor doi …

Citeste mai departe ›
Relatii

Semne că aveți parte de o relație imatură

Am discutat în nenumărate rânduri despre nevoia de maturitate într-o relație și cât de mult contează acest lucru pe termen lung. Pentru ca acest lucru să se întâmple însă, atât …

Citeste mai departe ›
Relatii

Semne că vrea să fiți mai mult decât prieteni

De multe ori relațiile romantice încep între doi prieteni buni și asta nu ar trebui să fie o surpriză de vreme ce ne alegem prietenii în funcție de lucrurile pe …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'The love that lasts longest is the love that is never returned.'
    ~ Somerset Maugham
  • 'Where love rules, there is no will to power; and where power predominates, there love is lacking. The one is the shadow of the other.'
    ~ Carl Jung
  • 'It is impossible to repent of love. The sin of love does not exist.'
    ~ Muriel Spark

Cautare in articole

Cele mai recente articole

relatie fericita

Metode simple de a păstra scânteia aprinsă

Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri încep să se …

Citeste mai departe ›
probleme comunicare

Relație cu probleme? Semnale de alarmă de urmărit

Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …

Citeste mai departe ›
relatii toxice

Metode prin care te poți pierde pe tine însuți în relație

E mult de muncă într-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.

Parteneri