Relatii

Semne clare ca esti epuizata si ai nevoie de o pauza (2)

bagaj emotional

Am discutat in articolul precedent despre cateva dintre cele mai importante semnale de alarma pe care le poti lua in considerare pentru a constata cat de pregatita esti pentru o noua relatie, evaluand daca sau nu esti epuizata din punct de vedere emotional si ai avea nevoie de o pauza in care sa incerci sa iti revii. Despartirile sunt grele, perioada de dupa este insa si mai grea. Cum poti trece peste aceasta perioada cat mai usor? Ei bine, cu aceasta ocazie, vom incerca sa raspundem si acestei intrebari, punand punct problemei de la care am pornit in articolul precedent.

  1. Acorda-ti timpul de care ai nevoie pentru a intelege trecutul

Imediat dupa despartire, in special daca e vorba despre o despartire dureroasa, iti va fi foarte greu sa privesti inapoi in trecut altfel decat intr-un mod melancolic, trist. Va trebui sa o faci insa la un moment dat, sa o faci obiectiv, analizand ce anume nu a mers, unde ai gresit si ce anume ai de invatat din tot ceea ce s-a intamplat. Trebuie sa mergi mai departe dar inainte trebuie sa poti pune punct la tot ceea ce a fost. Si nu vei putea face acest lucru inainte de a intelege de ce s-a intamplat tot ceea ce s-a intamplat. Invata lectiile care trebuie invatate si astfel vei face primul pas catre noua ta etapa din viata.

  1. Fii sincera cu toti potentialii parteneri noi

Daca nu esti pregatita pentru a incepe o noua relatie, trebuie sa constientizezi acest lucru. Orice incercare intr-o asemenea perioada este din start sortita esecului, cata vreme intri in noua relatie cu un bagaj emotional suficient de puternic pentru a fi inca ancorata in trecut. In plus, chiar daca un potential partener pe care il consideri perfect pentru tine apare in peisaj, trebuie sa fii cat se poate de sincera cu el si sa ii spui ca nu esti pregatita. Fie te asteapta, fie nu. Distreaza-te daca poti, intalneste-te cu oameni noi, largeste-ti orizontul dar fi sincera in ceea ce priveste bagajul tau emotional.

  1. Permite-ti sa nu fii interesata

Sunt multi oameni care se simt bine singuri. Singuratatea nu e un capat de tara si, chiar daca presiunea sociala e mare, viata nu inseamna doar relatii. Poti fi romantica cu tine insuti, te poti simti bine in pielea ta, singura, fara sa te implici in relatii care in acest moment nu ti-ar aduce nimic bun. Daca simti ca esti epuizata din punct de vedere emotional si mental isi iti doresti singuratatea, cel putin pentru o vreme, ofera-ti acest privilegiu si nu ceda presiunilor pe care le pun pe tine cu voia sau fara voia lor prietenii, parintii, colegii. Tu stii cel mai bine ce anume iti doresti si ce anume ai nevoie in acest punct din viata ta.

  1. Ocupa-te cu alte lucruri.

Sunt o multime de lucruri care iti pot aduce bucurie in viata de zi cu zi, o relatie nu inseamna totul. Bucura-te de lucrurile care iti plac, incearca activitati inedite, gaseste-ti noi hobby-uri.

Scris de Caesar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Relatii

Metode simple de a păstra scânteia aprinsă

Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri încep să se …

Citeste mai departe ›
Relatii

Relație cu probleme? Semnale de alarmă de urmărit

Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …

Citeste mai departe ›
Relatii

Metode prin care te poți pierde pe tine însuți în relație

E mult de muncă într-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …

Citeste mai departe ›
Relatii

Lucruri simple care îmbunătățesc comunicarea

Comunicarea este unul dintre cei mai importanți piloni de susținere ai unei relații, un proces de care depinde în mare măsură calitatea vieții de zi cu zi a celor doi …

Citeste mai departe ›
Relatii

Semne că aveți parte de o relație imatură

Am discutat în nenumărate rânduri despre nevoia de maturitate într-o relație și cât de mult contează acest lucru pe termen lung. Pentru ca acest lucru să se întâmple însă, atât …

Citeste mai departe ›
Relatii

Semne că vrea să fiți mai mult decât prieteni

De multe ori relațiile romantice încep între doi prieteni buni și asta nu ar trebui să fie o surpriză de vreme ce ne alegem prietenii în funcție de lucrurile pe …

Citeste mai departe ›

Love, romance and relationship quotes for your soul

  • 'I love you - those three words have my life in them.'
    ~ Alexandrea to Nicholas III
  • 'Where love rules, there is no will to power; and where power predominates, there love is lacking. The one is the shadow of the other.'
    ~ Carl Jung
  • 'What lies behind us, and what lies before us are tiny matters compared to what lies within us.'
    ~ Ralph Waldo Emerson

Cautare in articole

Cele mai recente articole

relatie fericita

Metode simple de a păstra scânteia aprinsă

Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri încep să se …

Citeste mai departe ›
probleme comunicare

Relație cu probleme? Semnale de alarmă de urmărit

Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …

Citeste mai departe ›
relatii toxice

Metode prin care te poți pierde pe tine însuți în relație

E mult de muncă într-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …

Citeste mai departe ›

Din dragoste - Caricaturi

  Sursa: www.caricaturisai.ro


Mesaje de dragoste

  • De-a lungul timpului, am construit o colectie impresionanta de mesaje de dragoste. Te invitam sa adaugi si tu mesajul tau de dragoste favorit.
  • Vrei mai multe mesaje de iubire? Citeste colectia de mesaje de iubire.

Parteneri