Relatii
Daca iti doresti relatii sanatoase, atat in ceea ce priveste relatiile cu familia si prietenii cat si cele romantice, trebuie sa fii capabila sa inveti din propriile greseli, sa te dezvolti din punct de vedere personal si sa incerci sa te maturizezi odata cu trecerea anilor. Trebuie sa stii cand sa vorbesti si cand sa taci, cand sa ii ajuti pe cei din jur si cand sa ii lasi in pace. E nevoie de putina inteligenta emotionala si de adaptabilitate la lumea inconjuratoare. Daca pe de alta parte te indoiesti de capacitatea ta de a te dezvolta din acest punct de vedere ori ai aflat deja de la cei care iti sunt apropiati ca iti lipseste viziunea de ansamblu si inteligenta emotionala, poti sa incerci sa te autoevaluezi singura, folosind ideile de mai jos.
Prin urmare, iti lipseste inteligenta emotionala daca:
Iti inchipui ca toata lumea din jurul tau exagereaza. Chiar si atunci cand iubitul sau o prietena buna se supara pe tine ca urmare a unei greseli grave comise, simti ca supararea lor nu are niciun temei, ca e doar o exagerare menita sa te indispuna. De altfel, toate sunt doar lucruri minore pentru care nimeni nu ar trebui sa te condamne ori sa isi faca griji.
Ti-e frica de implicare intr-atat de mult incat nu iti poti face planuri nici pentru doua zile. Ai impresia ca partenerul de viata pune presiune pe tine si te inchide oarecum intr-o inchisoare imaginara doar pentru ca si-a facut planuri impreuna cu tine. Si nu, nu ne referim aici la planuri de viata, de viitor ci la simple rezervari la film, teatru sau restaurant peste cateva zile.
Toti cei care tin la tine ti-au spus la un moment dat ca ai o atitudine pasiv-agresiva. Pe de alta parte, tu nu intelegi de unde vin aceste acuze si le iei intotdeauna drept insulte directe fara sa intelegi ce anume se intampla ori felul in care ii afectezi cu comportamentul tau.
Nu stii sa iti ceri scuze cu adevarat. Imi pare rau ca te simti in acest fel nu poate fi niciodata considerat ca egal cu un pur si simplu „imi pare rau”. In primul caz, arunci vina pe cel care sufera in vreme ce in al doilea caz iti asumi vina. Daca prima fraza este cea pe care o folosesti atunci cand ar trebui sa iti ceri iertare, nu faci decat sa adopti o atitudine pasiv-agresiva si evident, sa nu rezolvi nimic.
Nu vezi nicio diferenta intre onestitate si brutalitate. Prietenilor trebuie sa le spui adevarul intotdeauna dar conteaza felul in care o faci. Iar uneori, brutalitatea nu le va face deloc bine ci chiar mai rau. Pe de alta parte, daca nici macar nu iti dai seama de ce acest punct face parte din acest articol, ai cu adevarat o problema de natura emotionala.
Faci mereu glume proaste sustinand ca esti doar ironica sau sarcastica. Poate ca nu iti dai seama singura de lucrurile pe care le spui, de ce acestea ranesc dar in acelasi timp, poti observa felul in care cuvintele tale ii afecteaza pe cei din jur.
Scris de Caesar
Istoria unei relații nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente și pasiuni puternice, odată ce acestea se așază și cei doi parteneri încep să se …
Citeste mai departe ›Puține sunt relațiile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeași lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …
Citeste mai departe ›E mult de muncă într-o relație dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poți construi ceva durabil. Cel mai …
Citeste mai departe ›Comunicarea este unul dintre cei mai importanți piloni de susținere ai unei relații, un proces de care depinde în mare măsură calitatea vieții de zi cu zi a celor doi …
Citeste mai departe ›Am discutat în nenumărate rânduri despre nevoia de maturitate într-o relație și cât de mult contează acest lucru pe termen lung. Pentru ca acest lucru să se întâmple însă, atât …
Citeste mai departe ›De multe ori relațiile romantice încep între doi prieteni buni și asta nu ar trebui să fie o surpriză de vreme ce ne alegem prietenii în funcție de lucrurile pe …
Citeste mai departe ›