poezie de dragoste de Cocuta Obogeanu Jaqueline Popescu
La țărmul depărtării iubirea ne așteaptă,
cu flori albe de șoapte, din lacrimile nopții.
Ca visele de gheață ne pierdem prin zăpadă,
să împletim cu stele, lumina dimineții.
Și cerul înflorește prin alb imaculat,
pe aripi străvezii, chemarea ta coboară.
Eu o sădesc și azi, în sufletul meu cald,
să simt iubirea ta ca pe o primăvară.
Tu ești minunea mea, de unde ai venit?
Din care galaxie, mi-aduci surâs de floare?
Când fire de argint se țes din infinit,
tu-mi lași sărutul fin, ca ultima ninsoare.
Perdeaua așteptării ai dat-o într-o parte,
și strigă între noi peroane fără glas.
Căci trenurile trec prin gările furate,
ca să ne-aducă visul aproape cu un pas.
Îmi lași în suflet dorul cu ultima privire,
plâng stele fără lacrimi, pe cerul de opal.
Tu strângi cu Universul zăpada din suspine,
să-mi amintesc de noi, de alb și ireal.
Cocuta Obogeanu Jaqueline Popescu
04.01.2019
publicata in 2019-01-09
Citeste si alte poezii de dragoste trimise de vizitatori
Istoria unei relaČii nu e niciodatÄ o linie continuÄ. DacÄ ĂŽnceputul este marcat de sentimente Či pasiuni puternice, odatÄ ce acestea se aČazÄ Či cei doi parteneri ĂŽncep sÄ se …
PuČine sunt relaČiile care nu se confruntÄ niciodatÄ cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodatÄ pe aceeaČi lungime de undÄ ĂŽn fiecare zi, o viaČÄ ĂŽntreagÄ. Comunicarea este …
E mult de muncÄ ĂŽntr-o relaČie dar tot efortul este pe deplin meritat, ĂŽn cazul ĂŽn care ai un partener alÄturi de care sÄ poČi construi ceva durabil. Cel mai …