poezie de dragoste de Cocuta Obogeanu Jaqueline Popescu
Mi-aº fi dorit sã mã iubeºti mai mult,
dar cine poate oare sã mai ºtie,
mãsura lacrimei ce se zbãtea demult,
pe coala sidefatã de hârtie?
ªi poate nu ne-ar fi pãsat deloc,
dacã prin iarbã nu creºtea uitarea,
dar câmpurile toate luau foc,
când macii îºi schimbau culoarea.
Tu ai plecat departe-n univers,
cu-același tren, ce nu oprea niciunde
ºi Calea sa Lactee avea un singur sens.
Ce bine ar fi fost sã te gãsesc, dar, unde?
ªi ninge în continuu pe pãmânt,
de parcã fulgii vin tãcuți din alte ere,
mi-e dor de tine ºi parcã te ascult,
ca lacrima de gheațã, în tãcere.
Jaqueline Cocuța Obogeanu
13.12.2017
Craiova
publicata in 2019-01-09
Citeste si alte poezii de dragoste trimise de vizitatori
Istoria unei relaÈ›ii nu e niciodată o linie continuă. Dacă începutul este marcat de sentimente È™i pasiuni puternice, odată ce acestea se aÈ™ază È™i cei doi parteneri încep să se …
PuÈ›ine sunt relaÈ›iile care nu se confruntă niciodată cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodată pe aceeaÈ™i lungime de undă în fiecare zi, o viață întreagă. Comunicarea este …
E mult de muncă într-o relaÈ›ie dar tot efortul este pe deplin meritat, în cazul în care ai un partener alături de care să poÈ›i construi ceva durabil. Cel mai …