hai să ne luăm de mână și să fugim prin toamnă
cu amintirile strânse buchet,
ne scânteiază ochii de fericire,
tu o icoană, eu un profet.
hai să ne recitim poemele vieții
și să ne amintim cum a fost,
să n-ascultăm ce ne spun poeții,
noi am trăit un vis la restant-post.
tu veneai de departe, din visele mele,
erai iluzia ce mi-o doream,
eu veneam de neunde, din gânduri rebele,
din lumea de vise ce mi-o cream.
deschide întâiul poem al dragostei noastre
acum când toamna hoinărește prin noi,
și udă cu lacrimi o floare din glastre,
nostalgice gânduri prin vânturi si ploi...
saturn îmi trecuse prin zodie viața
și cripta din mine privea către cer,
natura, săraca, schimbase iar fața
și eu, făt-frumosul, veneam să te cer.
deși era toamnă, o toamna de vise,
stele si lună si cerul rebel
dansau printre noi ca dulci paradise
când ți-am pus pe deget primul inel.
am uzurpat totul în toamna aceea
și m-am ascuns în inima ta,
atunci am văzut ce-nseamnă femeia,
ce patimi și vise ascunde în ea.
sună timpul a iarbă de toamnă,
trupurile noastre pierdute-n candori,
s-au ridicat a nu știu câta oară,
prin universul plin de stele si sori.
hai să ne luăm de mână, iubita mea doamnă,
așa ca nebunii pe scări de mătase,
să facem din vise poeme de toamnă
să urcăm către ceruri prin ploi si vântoase...
11 septembrie 2010
publicata in 2011-03-29
Citeste si alte poezii de dragoste trimise de vizitatori
Love, romance and relationship quotes for your soul
'I have been astonished that men could die martyrs for their religion - I have shudder'd at it. I shudder no more. I could be martyr'd for my religion. Love is my religion. And I could die for that. I could die for you.' ~ John Keats
'Love is not weakness. It is strong. Only the sacrament of marriage can contain it.' ~ Boris Pasternak
'Work and love - these are the basics. Without them there is neurosis.' ~ Theodor Reik
Istoria unei relaÈii nu e niciodatÄ o linie continuÄ. DacÄ Ăźnceputul este marcat de sentimente Èi pasiuni puternice, odatÄ ce acestea se aÈazÄ Èi cei doi parteneri Ăźncep sÄ se …
PuÈine sunt relaÈiile care nu se confruntÄ niciodatÄ cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodatÄ pe aceeaÈi lungime de undÄ Ăźn fiecare zi, o viaÈÄ ĂźntreagÄ. Comunicarea este …
E mult de muncÄ Ăźntr-o relaÈie dar tot efortul este pe deplin meritat, Ăźn cazul Ăźn care ai un partener alÄturi de care sÄ poÈi construi ceva durabil. Cel mai …