E primăvar-acu în calendar;
se dezmorțește totul în natură.
Hainele ți-s transparente iar
și-s predispus din nou la aventură.
Viața, iarăși, are clorofilă,
iar tu, din nou, ai sânge în obraz;
E vremea să deschid o nouă filă,
să reașez ghivece pe pervaz,
să-mi fac, din nou, un plan de viață bună,
să ies, cumva, din lunga hibernare,
să nu-mi mai plâng atât de mult în strună,
să ies din nou, candid, la drumul mare.
Că nu mai am resortul tinereții,
că mă privești ca pe-un artefact,
că nu mă mai amuz ca toți băieții
și-s predispus să fac oricând infarct
sunt semne-adânci, de veteran,
pe care le-oi ascunde, dacă pot
Dar, fiindcă Dumnezeu mi-a dat încă un an,
e ca și când mai am să trec un hop.
Voi fi, astfel, un martor detașat,
fără vreun rol sub spotul de lumină,
observator cuminte, așezat,
precum un spectator la strapontină.
Sau, fi-voi un sufleur chircit prin fose,
machior ce-ascunde grimasa unui rid,
autor de epigrame și de glose,
sau, cine știe, un biet bătrân rigid.
Orice-aș mai face, ori ce-aș mai putea fi,
din cele care viața mi le rezervă-n taină,
un lucru este sigur, și-aș vrea ca tu să-l știi,
când despovărat voi fi de-a cărnii haină:
Ai fost o primăvară pentru mine,
fără-nceput și fără de sfârșit,
un izvor cu ape cristaline,
un miraj, un tâlc nedeslușit.
Ai fost tu, încă, atâtea alte lucruri:
sunet și imagini, izvor de-alegorii,
chiar dacă par toate, acum, doar niște mucuri
rămase dintr-o noapte de orgii.
Mi-ai fost regină, ți-am fost poet de curte,
mi-ai fost călău, ți-am fost un osândit;
dar viețile ce ne-au fost date, scurte,
numai așa, intens noi le-am trăit.
Ți-am fost, secret, iubit între iubiți,
am construit cu tine o mie de povești;
Să-ți amintești că trebuie să uiți,
să uiți că trebuie să-ți amintești.
Ș-am trăit să-ți spun, să nu-ți spun oare,
că sensul vieții, ce-l caut ne-ncetat,
de n-ai fi fost cumva o întâmplare,
puteam să jur, în tine l-am aflat.
E toamnă iar în calendar;
zemos de copt e totul în natură.
Tu ești frumoasă, nici nu ai habar
că s-a-ncheiat a vieții uvertură.
Natura va intra, din nou, în hibernare;
Pe tine te-o cuprinde încă un plictis
gândindu-te ce bine-a fost la mare
cu zile calde și nopți albe, de vis
Voi pleca și eu, cu gându,-n altă parte;
n-o să-mi iau repere nici spațiu și nici timp;
imponderabil, voi cugeta la moarte,
la ce tot poa să fie al vieții rost și nimb.
Voi atârna de întrebări și îndoieli
ca o livadă plină de rod și de lăcuste,
ca norii grei de apă și polei,
ca o presiune mare în locuri prea înguste.
Ca să îndur în mine lumi învolburate
pe tine te-oi seduce și preface
în proptea, în paratrăsnet, în supape,
dar și-ntr-o pernă moale ce mi-o induce pace.
Ca electronul față de nucleu
muri-voi centripet sau centrifug;
doar tu mă ții să fiu încă tot eu,
împăcat cu sine, ne ars de-al vieții rug.
publicata in 2011-04-10
Citeste si alte poezii de dragoste trimise de vizitatori
Istoria unei relaČii nu e niciodatÄ o linie continuÄ. DacÄ ĂŽnceputul este marcat de sentimente Či pasiuni puternice, odatÄ ce acestea se aČazÄ Či cei doi parteneri ĂŽncep sÄ se …
PuČine sunt relaČiile care nu se confruntÄ niciodatÄ cu probleme. Doi oameni nu vor putea fi niciodatÄ pe aceeaČi lungime de undÄ ĂŽn fiecare zi, o viaČÄ ĂŽntreagÄ. Comunicarea este …
E mult de muncÄ ĂŽntr-o relaČie dar tot efortul este pe deplin meritat, ĂŽn cazul ĂŽn care ai un partener alÄturi de care sÄ poČi construi ceva durabil. Cel mai …