2
Mi-am tãiat în suflet temple,
Chip cioplit s-aºez în
ele,
Cerbii mei au sã-l contemple
Adunaþi sub ploi de stele.
Brazii
mei înalþi ºi plopii
Sub poleiuri de zãpadã,
Înmulþit în mii de
copii,
Chipul tãu au sã þi-l vadã.
Iar izvorul
înserãrii
Oglindi-va-n ape pale
Arcul strâns al cugetãrii
De pe bolta
frunþii tale.
Peste stânci mi s-or desprinde
Flãcãri verzi, când ai sã
treci,
C-o privire vei aprinde
Roua ierbii mele, reci.
Dacã alte
lumi, plecatã
Cu-ai tãi paºi ai sã alinþi,
Îþi va fi ºi-atunci
pãstratã
Urma paºilor fierbinþi.
Cãci foºnindu-þi unduirea
Calmã,-a
palmelor subþiri,
Mi-a stins pânã ºi-amintirea
Trecãtoarelor
iubiri.
Doar o singurã iubire
Lâng-a ta o mai pãstrez -
Este prima
mea iubire,
Ea mi-a dat în viaþã-un un crez.
Ea, al vieþii mele
soare,
Încãlzi-va din senin
Toate cântecele care
Þie am sã þi
le-nchin.
4
Mergeam tãcuþi alãturi, strãini, odinioarã
ªi
presimþeam cã astãzi voi fi îndrãgostit
De faþa ta curatã ca zorile de
varã,
De pãrul tãu de aur împletit.
Dar nu ºtiam cã nimeni n-are sã
poatã ºterge
Vãpãile din inimi, acest pojar nestins,
Cã pe cãrãri de
sticlã alãturi ne vor merge
Ideile, îmbrãþiºate strâns.
Cã prins de-o
vrajã nouã ºi-atotcuprinzãtoare
Voi pãrãsi boema cu gustul ei amar,
Cã
vinul, deºi-mi place când scapãrã-n pahare,
Mã va-mbia din ce în ce mai
rar.
Vãzusem frumuseþea privirilor semeþe,
Izvoare de luminã, de umbre
ºi scântei,
Dar bãnuisem numai adânca frumuseþe
De dincolo de ochii mari
ºi grei,
Ce mai târziu, prin lupte lãuntrice-am aflat-o
ªi-o aflu-n
întregime în fiecare zi
Iluminându-mi viaþa cu flacãra-i curatã
Fãrã de
care n-aº putea trãi.
5
Steaua polarã pe cer, departe,
În
scurgerea timpului nu are moarte
Statornic arde în orice searã,
Capãt de
osie, steaua polarã.
Stelele, luminile, roiuri astrale
Se-nvârt în jurul
osiei sale.
Sobrã-armonie pururea vie,
Nezdruncinatã putere-n
tãrie.
Osie-a luminilor, dacã te-ai rupt,
Lumile cad huruind
dedesubt,
Ca-nvãlmãºite de tari alcooluri
Lumile cad fulgerate în
goluri!
Îngrozitoare schimbare atunci:
Floarea vulcanilor creºte din
pungi,
Pale se sting ale luncilor flori,
Mori, vegetaþie, suflete,
mori.
Arde o stea între multele stele,
Arde pe ceruri ºi pe
drapele,
Capãt de osie - roºie stea -
Osia trece prin inima
mea.
Lumea-mi se-nvârte pe osia durã
În anotimpuri de frig ºi
cãldurã,
ªi când furtunile mã bântuiesc,
Cerbii ºi vulturii mei o
privesc.
Dacã s-ar frânge osia mea,
Cerbii ºi vulturii mei ar
zbura,
Spre alte lumi ar zbura ºi-ar þipa,
Dacã s-ar frânge osia
mea.
Ar nãvãli pustiirea secretã,
Cântecu-ar prinde scrâºnet de
cretã,
Cerbii ºi vulturii mei ar zbura,
Dacã s-ar frânge osia
mea.
Osia mea-i doar o parte, ºtiu bine,
Osia mare trece prin
mine,
Osia este numai o parte
Din marea osie, fãrã de moarte.
Osia mea
nu se frânge nicicând,
Trece prin miezul acestui pãmânt,
Pe ea, iubito,
sunt lumile noastre,
Douã planete, mãrgele albastre.
Alta poezie de dragoste de Nicolae Labis
Am iubit...