Rugaciune-canon de pocainta pt. prunci avortati

Rugăciune-canon DE POCĂINȚĂ CĂTRE
DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS
PENTRU PRUNCII AVORTAȚI



Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, din buze necurate îndrăznesc a Te chema pe Tine, Viața cea adevărată, și căzând înaintea Ta, mă rog Ție cu lacrimi de umilință: Doamne, greșit-am la cer și înaintea Ta, vărsând sânge nevinovat. Jertfit-am idolilor lumii pe pruncul trimis de Tine cu dumnezeiască iconomie; ci Tu, ca un îndurat, nu mă lepăda până în sfârșit și mă scoate din puterea întunericului. Cel ce însuți m-ai chemat din pustiul patimilor, bântuit de toată voia împotrivitoare, miluiește-mă pe mine, cel care și acum, în cel din urmă ceas, sunt lipsit de pocăință și slăbănogit cu totul în a-Ți urma Ție. Sădește în mine începătura învierii Tale, dăruindu-mi libertatea cea desăvârșită de a cunoaște și împlini voia Ta. Făcutu-m-am ucigaș de prunc și pasăre răpitoare a darului mântuitor; ci Tu, ca Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit, milostiv fii mie, păcătosului, și curățește fărădelegile mele cele multe ca nisipul mării. Nimicește cu Duhul gurii Tale toată lucrarea vrăjmașului care s-a pornit asupra mea și veninul neiubirii. Fă din trupul meu templu al Duhului Sfânt, iar din sufletul meu fecioară înțeleaptă a împărăției Tale. Ajută-mă să îmbrățișez calea Crucii, ca să pot împlini, cu puterea Jertfei Tale, menirea mântuitoare a vieții mele și a pruncului nenăscut. Fă mie spre pocăință și lepădare de sine strigătul lui mut. Primește duhul umilit ce se închină Ție ca pe o jertfa spre mângâierea lui și înseninează icoana suferinței celui nevinovat. Dăruiește-mi, Milostive, har de a înălța pe lemnul Crucii Tale amintirea pruncului lepădat, ca să-mi fie prin Tine izvor vindecător a toată patima și mușcătura celui viclean. Dă-mi să pot naște sămânța duhovnicească zămislită prin dragoste și teamă de Dumnezeu într-un pântece sufletesc.



Cel ce cu adâncă și nemăsurată milostivire ai așteptat pocăința și lacrimile mele, ajută-mă ca ziua și noaptea să am înainte icoana iubirii Tale. Cel ce ești Lumină mai presus de lumină, risipește vălul întunericului cu cuvintele vieții veșnice. Intărește-mă să rabd toate necazurile și ispitele ce vin asupra mea și să mă întorc spre fapta cea bună, ca fiul risipitor. Ajută-mă să-mi sfârșesc în umilință și pace viața pământească, împărtășindu-mă la vremea cuvenită cu Preascump Trupul și Sângele Tău.



Așa, Doamne Impărate, facă-se și în mine voia Ta, ca să se preamărească în viața mea Numele Tău, împreună cu al Tatălui și al Sfântului Duh, singurul Dumnezeu adevărat, în Treime închinat și preaslăvit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.



Alte rugaciuni:



Citate de dragoste

  • 'Cel mai mare lucru pe care Ăźl vei Ăźnvăța
    Este să iubești și să fii iubit la rĂąndul tău.'
    ~ Din 'Unforgettable with Love' Natalie Cole
  • 'Te iubesc - aceste trei cuvinte au viața mea Ăźn ele.'
    ~ Alexandrea către Nicholas III
  • 'Dragostea vindecă oamenii, atĂąt pe cei care primesc dragoste, cĂąt și pe cei care o oferă.'
    ~ Karl A Menninger