Rugaciune pt. timpuri de incercare Sf. Anton din Padova


Rugăciune pentru timpuri de încercare
catre Sf. Anton din Padova

Mărite Sfinte Antoane, care ai dobândit de la Dumnezeu puterea de a învia morții, deșteaptă sufletul meu la o viață îmbelșugată și sfântă.

Mărite Sfinte Antoane, far de lumină al Bisericii și al lumii, luminează-mi sufletul cu lumina adevărurilor cerești.

Mărite Sfinte Antoane, gata totdeauna și puternic întru a veni în ajutorul evlavioșilor tăi, în nenorocirile lor, ajută-mă în necazul de față.

Mărite Sfinte Antoane, care de tânăr ai învățat a învinge pe dușmanul sufletului, păzește și apără sufletul meu de atacurile și de ispitele lui.

Mărite Sfinte Antoane, crin fără asemănare de nevinovăție, nu lăsa ca sufletul meu să se păteze vreodată de urâțenia necurăției.

Mărite Sfinte Antoane, medic ceresc al celor bolnavi, însănătoșește sufletul meu de rănile păcatului și îndreaptă-mi înclinările neorânduite.

Mărite Sfinte Antoane, călăuzește sufletul meu peste marea furtunoasă a vieții, și fă-l să ajungă la portul mântuirii veșnice.

Mărite Sfinte Antoane, scăparea celor condamnați de nedreptatea omenească, scapă sufletul meu de cătușele păcatului, ca să nu cadă în lanțurile grozavei dreptăți dumnezeiești.

Mărite Sfinte Antoane, prin mijlocirea căruia membrele tăiate se unesc iarăși la trup, redobândind viață, adă la unire cu Biserica lui Cristos pe toți cei despărțiți de dânsa.

Mărite Sfinte Antoane, care faci să se regăsească lucrurile pierdute, ajută-mă să nu pierd niciodată harul lui Dumnezeu prin păcat; iar dacă din nefericire l-aș pierde, să-l regăsesc îndată, pentru a nu-l mai pierde.

Mărite Sfinte Antoane, la tine aleargă tinerii și bătrânii și tu îi asculți pe toți; vin la tine și eu, sărmanul, și te rog să nu mă respingi. Ascultă-mă și ajută-mă.

Mărite Sfinte Antoane, multe primejdii împresoară sufletul meu. Îndepărtează-le de la mine și mă mântuiește.

Mărite Sfinte Antoane, privește spre lipsurile mele. Vorbește lui Dumnezeu cu limba ta făcătoare de minuni, ca și eu să fiu mângâiat și ascultat.

Tatăl nostru, Născătoare, Mărire.

Rugăciune pentru a cere
aflarea lucrurilor pierdute

Mărite Sfinte Antoane, Dumnezeu ți-a dat putere să faci minuni, și de șapte sute de ani îi ajuți pe oameni în toate necazurile lor. În chip deosebit, însă, te-ai arătat minunat în aflarea lucrurilor pierdute. Alerg deci la tine cu încredere, ca un fiu la cel mai bun părinte. Dă-mi puterea să aflu totdeauna harul lui Dumnezeu, dacă cumva aș avea nenorocirea să-l pierd. Ajută-mă să câștig iarăși râvna de mai înainte în slujba Domnului și în deprinderea virtuților. Iar ca zălog al acestor haruri, singure însemnate pentru mântuirea cea veșnică, fă să găsesc... (se spune lucrul pierdut). Dacă nu se poate, pentru că s-a nimicit, atunci, Mărite Antoane, ajută-mă să ajung la această convingere ca să mă liniștesc. Acest har îmi va arăta bunătatea ta și vei face să sporească dragostea și încrederea mea în tine. Amin.

Tatăl nostru, Născătoare, Mărire.


Alte rugaciuni:



Citate de dragoste

  • 'Dragostea ĂźnfrĂąnge timpul. Pentru Ăźndrăgostiți, un moment poate fi o eternitate, iar eternitatea poate fi o bătaie de ceas.'
    ~ Mary Parrish
  • 'Dragostea despre care se vorbește poate fi ușor ignorată, dar dragostea demonstrată este irezistibilă.'
    ~ W Stanley Mooneyham
  • 'Un simplu Te iubesc Ăźnseamnă mai mult decĂąt bani ...'
    ~ Frank Sinatra