Ideal pierut în noaptea unei lumi ce nu mai este,
Lume ce gândea în basme
si vorbea în poezii,
O! te văd, te-aud, te cuget, tânără si dulce
veste
Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alti zei.
Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie,
Brat molatic ca
gândirea unui împărat poet,
Tu ai fost divinizarea frumusetii de femeie,
A
femeiei, ce si astăzi tot frumoasă a o revăd.
Rafael, pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelată,
Suflet îmbătat de
raze si d-eterne primăveri,
Te-a văzut si-a visat raiul cugrădini
îmbălsămate,
Te-a văzut plutind regină printre îngerii din cer
Si-a creat pe pânză goală pe Madona Dumnezeie,
Cu diademă de stele, cu
surâsul blând, vergin,
Fată pală-n raze blonde, chip de înger, dar
femeie,
Căci femeia-i prototipul îngerilor din senin.
Astfel eu, pierdut în noaptea unei vieti de poezie,
Te-am văzut, femeie
stearpă, fără suflet, fără foc,
Si-am făcut din tine-un înger, blând ca ziua
de magie,
Când viata pustiită râde-o rază de noroc.
Am văzut fata ta pală de o bolnavă betie,
Buza ta învinetită de-al
coruptiei muscat,
Si-am zvârlit asupră-ti, crudo, vălul alb de poezie
Si
paloare-i tale raza inocentei ei I-am dat.
Ti-am dat palidele raze ce-nconjoară cu magie
Fruntea îngerului-geniu,
îngerului-ideal,
Din demon făcui o sântă, dintr-un chicot, simfonie,
Din
ochirile-ti murdare ochiu-aurorei matinal.
Dar azi vălul cade, crudo! dismetit din visuri sece,
Fruntea mea este
trezită de al buzei tale-nghet
Si privesc la tine, demon, si amoru-mi stins
si rece
Mă învată cum asupră-ti eu să caut cu dispret!
Tu îmi pari ca o bacantă, ce-a luat cu-nselăciune
De pe-o frunte de
fecioară mirtul verde de martir,
O fecioar-a cărei suflet era sânt ca
rugăiunea,
Pe când inima bacantei e spasmodic, lung delir.
O, cum Rafael creat-a pe Madona Dumnezeie,
Cu diadema-i de stele, cu
surâsul blând, vergin,
Eu făcut-am zeitate dintr-o palidă femeie,
Cu inima
stearpă, rece si cu suflet de venin!
*
Plângi, copilă? -- C-o privire umedă si rugătoare
Poti din nou zdrobi si
frânge apostat-inima mea?
La picioarele-ti cad si-ti caut în ochi
negri-adânci ca marea
Si sărut a tale mâne, si-i întreb de poti ierta.
Sterge-ti ochii, nu mai plânge!... A fost crudă-nvinuirea,
A fost crudă si
nedreaptă, fără razem, fără fond.
Suflete! De-ai fi chiar demon, tu esti
sântă prin iubire,
Si ador pe acest demon cu ochi mari, cu părul blond.
Alte poezii de dragoste de Mihai Eminescu
Ce e amorul?|
Copyright (c) 2005-2009 www.dindragoste.ro. Contact: . Atentie: Acest site nu este asociat in nici un fel cu emisiunea omonima de la Antena 1. |
 |
