
Peretii odaii erau
nelinistiti, sub desene în creta.
Sufletele noastre
dansau
nevazute-ntr-o lume concreta.
O sã te ploua pe aripi, spuneai,
ploua cu globuri pe glob si prin
vreme.
Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei,
mie-mi ploua zborul, cu pene.
Si mã-naltam. Si nu mai stiam unde-mi
lasasem în lume odaia.
Tu mã
strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi,
cine-s mai frumosi: oamenii?...
ploaia?...
Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,
si noi ne iubeam prin
mansarde.
N-as mai fi vrut sã se sfirseasca
niciodata-acea luna-a lui
Marte.
Alte poezii de dragoste de Nichita Stanescu
Luna în câmp|
Copyright (c) 2005-2009 www.dindragoste.ro. Contact: . Atentie: Acest site nu este asociat in nici un fel cu emisiunea omonima de la Antena 1. |
![]() |

