Din iubire... o lacrima

Povestea mea de iubire... e trista... dar frumoasa... e tot ce am... toate iluziile, sperantele si visele mele.

Se spune ca " iubirile sunt multe, Dar Iubirea E Una "... oare asta e a mea?... nu stiu si simt ca Dumnezeu nu ma lasa sa merg mai departe, oricat as incerca sa trec peste...

As vrea sa-l pot uita, sa nu-l mai visez, sa nu ma mai gandesc la el... dar nu pot! El nu stie cata iubire ii port in suflet si cata suferinta tin in mine, pentru ca el nu ma iubeste si nu ma vrea pentru el, cum il vreau eu pentru mine.

Am incercat de mii de ori sa-l uit, sa-l sterg din gandul meu, si reuseam, dar exact cand eu puteam sa uit de el, el ma cauta din nou.

Totul a inceput acum 1 an, pe 6 aprilie, cand l-am vazut pentru prima oara... tocmai terminasem o relatie de un an si jumatate cu un altul si eram distrusa... iar Destinul si Dumnezeu mi l-au scos in cale... L-am placut din prima... Nu aveam nicio sansa cu el sau cel putin asa credeam eu... Dar se pare ca m-am inselat... Amaflat apoi ca el avea o relatie de vreo 3 ani... deci cu atat mai mult NICIO SANSA!

Daca as fi stiut eu ce ma astepta, cata suferinta, cata durere, si cate si mai cate.

Eram in practica cand l-am cunoscut... A m stat o noapte cu el si pot spune ca pentru mine a fost Bestial, de Vis chiar... Primul baiat care mi-a spus ca am ochi frumosi... Si apoi totul s-a terminat... pentru el cel putin! Eu ma indragostisem deja, deci pentru mine era prea tarziu sa termin... Si am continuat, negandindu-ma ca el are o relatie si " poate " ca sigur isi iubea prietena. I-am trimis o mie de mesaje... la inceput imi raspundea... apoi gata, s-a saturat de insistenta mea. Si a venit vara, eu tot ma gandeam la el, dar m-am calmat cu mesajele... am inceput sa-l uit, am cunoscut pe altcineva, am avut o relatie de o luna... Deja nu ma mai gandeam aproape deloc la el... frumos, nu? Numai ca a inceput iar facultatea si inevitabilul s-a produs... l-am revazut ( suntem la aceeasi facultate, doar! ). Si amintirile au revenit si ele. Si mesajele mele la fel... Dar la un moment dat am spus STOP! Si asa a fost! L-am uitat de tot... nu ma mai interesa, nu ma mai intimida prezenta lui, pana cand am aflat ca... ghici ce? S-a mutat langa mine! Interesant, acum imi era si VECIN. L-am vazut ( nu stiam exact unde se mutase ) in apartamentul din fata blocului meu. Nu era de ajuns ca-mi era vecin, mai locuia si in fata mea. I-am trimis mesaj si urmarea mesajului a fost ca a venit in vizita. Si de atunci au urmat vizite, vizite si iar vizite. Doar ca eu aveam prieten cu care ma intelegeam destul de bine. De ce trebuia sa apara el , iar? Soarta are cai nebanuite, nu? Am stat iar o seara, si el mi-a zis ca e ultima. Nu m-am daruit lui desi eu mi-as fi dorit enorm, dar NU. Mi-a spus ca pentru asta ma respecta si mai mult. Flirt peste flirt si multe altele au continuat. El se despartise de prietena lui, dar din pacate pentru mine, inca o iubea. Si tot asa a continuat... ne vizitam, ne trimiteam mesaje, dar altceva nimic. A urmat o alta practica, exact la un an dupa prima... iar in noapta dinainte m-a chemat la el. Nu s-a intamplat nimic, doar ca stia ca-mi place sa ma ia de mana si m-a luat... Nu am dormit toata noaptea... a doua zi, franti de oboseala, am plecat la Busteni. Acolo am avut, bineinteles cu un mic imbold din partea mea, camere apropiate. Oricum el a dormit toate noptile cu noi, fetele care eram in camera, dar mai ales cu mine. Am fost impreuna la biliard, ma privea mereu in ochi, la un suc... ne spuneam tot, absolut tot, mai putin ce simteam eu. S-a terminat practica, apoi el s-a indepartat, iar intr-o noapte ne-am trimis niste mesaje nu foarte placute. Eu nu-i intelegeam indepartarea, dar mi-a explicat ca era din cauza " fostei ", desi actuala in sufletul lui. I-am recunoscut ca imi placea, i-am cerut o sansa si el m-a refuzat. Mi-a spus ca prefera sa ramanem prieteni. Nasol, nu? Eu am incercat din nou sa-l uit... dar mi-era foarte greu... Amintirile nu-mi dadeau pace. Imi aminteam cuvintele lui ( cand imi spunea ca tine la mine, ca ar vrea sa incerce ceva cu mine, dar ii e frica ), reactiile lui, totul... Dar in zadar... Nu-i poti cere cuiva sa simta ce nu simte!

Desi ma intrebam si ma intreb daca nu simte chiar nimic in afara de prietenie, pentru ca reactiile lui si faptele lui nu arata asta! Dar apoi... au incetat pana si vizitele... Eu m-am mutat de unde stateam... si totul parea sfarsit. Si iar am decis sa-l uit! I-am trimis un mesaj in care ii spuneam ca-mi lipseste si ca nu o sa-i mai trimit nimic pentru ca vedeam ca lui nu-i mai pasa de mine, iar el mi-a raspuns ca nu stie ce sa zica si atunci am zis GATA! Dar nu a fost asa! Dupa aproximativ o saptamana, mi-a trimis mesaj cum ca vrea sa vina la o cafea... Si iar au inceput vizitele... si iar, ca de obicei, am renuntat la tot pentru el... pana si la orgoliul meu...

Cate nu am facut pentru el!!!... Si pentru ce... ca oricum lui nu-i pasa de sentimentele mele si de cat il iubesc...

Dumnezeu nu vrea sa ma lase sa-l uit! De ce? Eu vreu... nu mai pot sa sufar pentru o iubire simtita doar de mine... Dar soarta decide...

O sa vedem ce se va intampla in viitor... Sper sa fie TOTUL sau NIMIC!