S-a mai dus o floare tânără din lume
S-a dus departe-n rai, și trupu-i pe o culme
Se mai aude un glas mai răgușit ce se stinge
Și se mai simte căldură, ce de mort s-atinge.
L-au adus alaltăieri, l-au lăsat la poartă
Mamă e greu să fii, mai bine moartă,
Decât să-ți vezi al tău fecior neînsurat
Venind acasă ca să fie îngropat.
Lacrimile mamei curg șiroaie încet
Curg agale la vale, la fecior pe piept,
Și se-ntâlnesc doar acolo-n palmele strânse
Unde ard lumânările între mâini prinse.
A fost departe până acum de casă și de fată
Și-a înfăptuit datoria de bărbat în armată,
Acolo cu putere a răbdat tot ce a fost
Însă acum degeaba, căci n-are rost.
Se frământă un alt suflet credincios
Mai plânge cu sânge un nume prețios,
Ținându-și strâns mâinile între ale lui
Și se topesc de mâinile reci, fata băiatului.
Pe culmea cea mai înaltă din sat
Plânge cimitirul cu oameni
încărcat,
Suferă un sat întreg de durere
Căci la toți acest tânăr, le-a adus plăcere.
Noaptea își acoperă doliu și ea acum
Și nu lasă nimic mai dulce-n drum,
Totul se sfarmă în fața tuturor
Când feciorul mort e în fața părințiilor.
Crucea martor de acum mereu îi va fi
Și tot timpul cu atenție î-l va păzi,
Va rămâne nu mai ea în beznă cu pământul
Și-i va ține dos când va bate vântul.
Alte poezii de dragoste: