proza de Eduard Țone
Cine naiba s-o fi gândit inițial la conceptul de „insulă pustie”? Există această întrebare stupidă care se tot pune la interviuri ușurele: „Ce ai lua cu tine pe o insulă pustie?”. Care insulă pustie, bro? Ce-nseamnă o insulă pustie? A, o insulă fără oameni. Un fel de paradis tropical din care a fost extras elementul uman și pe plaja căreia, într-o ipotetic-idioată situație tu sosești la bordul unei bărci cu motor, împreună cu cele „trei” (așa te-au întrebat în interviu: te-au limitat la trei) obiecte care-ți vor face viața suportabilă un timp.
Cât timp?
Habar n-am, nu mi-au spus. Poate o săptămână, poate o zi, poate cinci minute sau poate toate minutele.
Și uite-așa nu poți să dormi noaptea gândindu-te cum o să stai tu pe plaja aia fierbinte-ziua-înghețată-noaptea, în poziția lotus, înconjurat de lucrurile tale dragi („O să iau o carte; de carte nu te poți despărți niciodată, e esențială”. Bine, bro, dar cartea aia se termină la un moment dat, pe urmă ce naiba mai citești, o iei de la capăt?), cu ochii pierduți în orbitele propriilor întrebări, – „Cine m-a pus să vin pe insula asta pustie? Nici măcar nu era obligatoriu – cu un pahar de gin pe care încerci să-l lungești cât noaptea, fiindcă apa tonică n-a intrat în cele trei preferințe ale tale, ai ales cartea, ginul și încă ceva, o să vedem ce, întotdeauna tre’ să te gândești la ultimul lucru și nu-ți vine nimic în minte și timpul trece, caseta se derulează („Înregistrează?”, „Cred că da. Da!”, „Nu știu ce să mai zic”).
La ce poți să te gândești în plus atunci când stai pe o insulă pustie fără să faci nimic toată ziulica (partea cu mâncarea nu se pune, food-ul e inclus în întrebare, nu știu cum, e treaba lor, ceva banane tot există p-acolo, n-o fi chiar pustie-pustie, cheală și a-bananică). Marea e albastră, tramvaiele vin greu, palmierii sunt dintr-ăia - model înalt, zepelinele lipsesc cu desăvârșire, de undeva din „core”-ul insulei se-aud zgomote ciudate, de maimuțe pitice (ce-ai zice de niște macaci?), bancomatele s-au defectat și au ecranele albastre, crabii par foarte grăbiți și lasă urme constant-ascuțite pe nisipul fin (hei, în Vamă, îți amintești de Vama din ’87, parcă eram pe-o peninsulă pustie, noroc cu grănicerii bulgari care strigau „Za vârși” la noi, cei doi nebuni goi care vroiau să invadeze impudici și inconștienți țara castraveciorilor murați), totul e ca lumea, deloc atomic și prea-plin de liniște. Hai, spune! La ce te poți gândi?
Uite, eu zic că ar fi mai bine așa, domnule reporter: „Care sunt cele trei lucruri la care te gândești dacă ajungi pe o inulă pustie? Nu, nu trei, unul singur măcar”. Uită de lucruri, e neinteresant. La urma-urmei, ce-ți pasă dacă mi-am luat ginul sau cana sau dvd-ul sau cas-ul sau Biblia sau mobilul (ca s-o sun pe mama) sau borcanul cu măsline verzi îndesate cu gogoșari, nu, mai bine cu migdale? O să-ți spun imediat la ce mă gândesc, bro.
La femei.
Cum… la femei? La femei te gândești în oraș, la volan, în redacție, la ștrand, la țară, la mare (altă mare), la soare (alt soare), la fetițele goale, la bar și la bară! Nu te poți gândi la femei pe o insulă pustie.
Mă gândesc că le urăsc.
„Înregistrează, da”.
Le urăsc pentru că m-au adus pe insula asta pustie, când toată lumea știe că nu există insule pustii. Și, uite, jur, văd triunghiuri de rechini în depărtare, nu știu zău dacă mai scap de-aici, s-a dus naibii barca cu motor și în întrebare n-am semnat contract de stat pe insulă pentru o perioadă determinată. Le urăsc. Le urăști și tu, bro, le urâm cu toții. Come on! Amintește-ți de ritualurile lor, de zâmbete, de gene, de hainele colorate, de vopseaua de păr, de „am fundul mare în fusta asta?”, de alunița de sub sân, de prosopul veșnic aranjat, de râsul prea zgomotos sau prea reținut, de aia, de ailaltă, de mici gelozii și mari gelozii, de știi-și-tu-bro. Are Norton, Edward Norton, o vorbă într-un film: „Femeile sunt miza jocului de poker al vieții” și pe bune dacă n-are dreptate: nu ți s-a-ntâmplat niciodată să mizezi totul, aproape cu ochii închiși și să pierzi crezând prea mult în full-ul tău, în brelanul tău, în două-perechile tale sau măcar în cacealmaua pe care o puseseși atât de parșiv și liniștit la cale? Oho, ți s-a-ntâmplat. Și te-au dus și pe tine pe cine știe ce insulă pustie – nebunule! - unde te-ai dat cu capul de primul palmier model-înalt pe care l-ai găsit, urlând la lună cu un gin în mână și cu un pistol (hait, ăsta era al treilea obiect?) descărcat azvârlit pe undeva prin vreo scorbură putrezită, cu glonțul plecat de mult, efect Matrix – îl vezi că vine, încet, apoi mai repede, uite oțelul strălucitor!, dar n-apuci să te mai ferești fiindcă vrei să simți miros de carne arsă, durere de os sfârtecat și, apoi, liniște mormântală și isterie generală.
Le urâm, chiar dacă n-avem de-a face cu ele, nu-i așa, maestre Cărtărescu?, măcar pentru nevinovata aia de Zarada, care l-a făcut pe Vasile să muște din masă fiindcă a murit înjunghiată și-a ajuns Zarază, adică un fel de brand național. E o boală infinită, să urăști din inimă, să-ți crească tensiunea de ură și să-ți simți sângele pompat în demență, valuri-valuri, zâmbet după zâmbet, feeling după feeling, te iubesc după te iubesc, ghiocel după ghiocel, briliant după briliant, orgasm după orgasm. Bro, îți zic, aveam un amic, spunea că femeile se duc în iad și bărbații în rai dar, la naiba, era homosexual și-mi lua prea mult să înteleg conform cărei leme-teoreme i se sucea mintea ca să spună minunăția asta, așa că am rămas cuminte la cartea aia în care femeile vin de pe Venus iar bărbații de pe Marte, sau invers, nu mai știu, deși pe Venus aș asocia-o mereu cu un munte veșnic escaladabil și dătător de o sisifică și agreabilă consecvență în repetabilitatea gestului. Aș vrea uneori să trăiesc pe Venus, chiar, de ce nu mă-ntrebi care ar fi cele trei lucruri pe care le-aș lua pe un Venus pustiu?
Îți zic eu, bro - înregistrează? - : le urâm pentru că în fiecare zi ne fac, atât de docil, de ilar, de mistic, de absurd, de natural și de albastru, să le iubim.
Hai, ia-mă de pe insula asta nenorocită!
Alte scrisori de dragoste:
Cele mai recente scrisori de dragoste pentru ea si pentru el